GSP-ul lui Gabriel Comănescu, pe lista rușinii. Ce datorii colosale are la stat

Agenția Națională de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în trimestrul al doilea din 2023, conform legislaţiei în vigoare.

„Lista ruşinii” este reglementată de Ordinul nr. 509/2019 pentru modificarea şi completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016.

Obligaţiile fiscale restante ale contribuabililor persoane juridice care fac obiectul publicării sunt cele notificate, existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării. Nu fac obiectul publicării obligaţiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane:

a) 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;

b) 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;

c) 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere;

ANAF va efectua modificări „în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din liste”.

Lista din acest an nu va cuprinde persoanele fizice, doar pe cele juridice, conform unor modificări legislative recente.

Lista poate fi consultată AICI

Pe ea se află și compania unuia dintre cei mai bogați români, omul de afaceri Gabriel Comănescu. Este vorba despre Grup Servicii Petroliere. Potrivit ANAF, compania are obligații fiscale restanțe principale la bugetul de stat în valoare de 47.187.981 lei, la care se adaugă obligații fiscale accesorii de 92.654.267 lei. În total, vorbim de obligații fiscale necontestate de 139.842.248 lei. Firma are datorii de 6.001.983 lei și la bugetul de asigurări sociale, de 2.433.038 lei la bugetul de asigurări de sănătate, de 29.420 lei la bugetul asigurărilor pentru șomaj. În total, 148.306.689 lei.

Recomandare: Fostul director de comunicare al GSP a dat în judecată compania și îi cere falimentul

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*