Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că este „clar” că deficitul bugetar al României va fi mai mare decât cel planificat şi acesta va trebui finanţat, dar că autoritățile au soluții „pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică”.
Iohannis a subliniat că la această întâlnire au fost atinse nu doar temele importante, ci s-a venit cu soluţii foarte bune. Şeful statului a precizat că în România nu se poate vorbi de o repornire a economiei, deoarece aceasta nu a fost oprită niciodată.
„Economia României nu a fost oprită, au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă în ansamblu nu am avut o astfel de măsură”, a spus Iohannis.
Şeful statului a arătat că au fost găsite „soluţii pentru toate”.
„Este evident că aceste soluţii pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entităţile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat şi până acum, vom intensifica lucrarea. Avem programe, avem soluţii pentru finanţarea deficitului, pentru revigorarea economică şi credem că, dacă facem lucrurile aşa cum trebuie şi aşa ne-am propus să le facem, atunci avem şanse bune să îşi revină economia românească şi să ieşim destul de repede din situaţia total neplăcută, din situaţia de criză în care ne găsim acum”, a conchis Iohannis.
Fii primul care comentează