Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat lista celor 10.000 de beneficiari care au fost admiși pentru finanțare în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-up Nation.
Start-up Nation continuă în parametrii stabiliți inițial – 10.000 de firme finanțate, iar rectificarea bugetară anunțată nu are impact asupra derulării programului.
Lista poate fi consultată aici: http://www.imm.gov.ro/2019/08/06/lista-celor-10-000-de-beneficari-care-au-fost-admisi-pentru-finantare-in-cadrul-celei-de-a-doua-sesiuni-a-programului-start-up-nation/.
„Mă bucură interesul foarte mare pentru Programul Start-Up Nation și vreau să le transmit tuturor antreprenorilor care au depus proiecte eligibile că vor primi finanțarea de care au nevoie. Din experiența primei ediții a programului și din tendințele observate în această sesiune, cea mai mare parte a solicitărilor de rambursări are loc în etapele finale ale implementării programului. Astfel, MMACA va avea disponibile creditele bugetare necesare în ultima parte a anului 2019, deci programul se va derula fără sincope”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
Fii primul care comentează