Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează contribuabilii care nu au achitat impozitele și taxele locale până la termenul scadent că, începând cu ziua imediat următoare, se calculează majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracţie de lună, până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv.
Contribuabilii au posibilitatea de a achita rapid și comod sumele datorate bugetului local accesând site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Plată impozite” sau utilizând aplicația eTax Mobile SPIT Constanța, prin intermediul telefonului mobil.
Autentificarea în contul e-Tax se poate efectua în baza unui nume de utilizator şi a unei parole, obţinute în urma depunerii unei cereri accesând link-ul https://etax.spit-ct.ro/.
Pe această cale, instituția recomandă cetățenilor să achite în cel mai scurt timp posibil obligațiile fiscale datorate în vederea evitării creșterii majorărilor de întârziere.
Fii primul care comentează