Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), Consiliul de Relaţii Economice Externe al Turciei (DEIK) și Ambasada Republicii Turcia din România, a organizat joi, 6 septembrie, Forumul de afaceri România-Turcia, cu tematica „Dezvoltarea relațiilor economice şi comerciale dintre Turcia şi România în domeniul parteneriatelor public private (PPP)”.
Forumul de Afaceri s-a desfășurat în marja vizitei la București a delegației oamenilor de afaceri condusă de domnul Nail Olpak, președinte al Consiliului de Relaţii Economice Externe al Turciei (DEIK).
Președintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat importanța dezvoltării relațiilor economice dintre cele două state, precum și sprijinul acordat de CCIR mediului de business autohton care dorește să acceseze piețele din afara zonei UE:
„Turcia este cel mai mare investitor, cel mai important partener comercial al României dintre statele non UE. La nivelul anului 2017, vorbim de un total al schimburilor comerciale de 5,1 miliarde euro, cifră care, așa cum arată datele, va fi depășită la sfârșitul acestui an. Unul dintre scopurile cele mai importante ale CCIR este internaționalizarea business-ului românesc, mai ales în ceea ce privește piețele din afara zonei UE, unde, din păcate contăm prea puțin din punct de vedere comercial. Ne bazăm foarte mult pe Turcia, mai ales că este o țară care face parte din G20. Dacă vrem să avem un business performant, să atragem investiții multe, atunci trebuie să ne orientăm către țările G20 din afara spațiului UE”, a declarat Mihai Daraban.
Nail Olpak, președinte DEİK a declarat:
„Unul scopurile DEIK este de a ridica nivelul schimburilor comerciale dintre Turcia și România. Putem spune că Marea Neagră este țara care ne unește și va trebui să privim și din punct de vedere comercial această vecinătate. Turcia este gata să împărtășească din experiența ei României, mai ales prin proiectele comune în infrastructură pe care dorim să le realizăm împreună”.
Paula Pîrvănescu, secretar de stat – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA):
„Am creat platforma Business România, destinată atât antreprenorilor români, cât și investitorilor străini, cu scopul de a stimula schimburile comerciale din și înspre România. De asemenea, avem un număr de 21 de proiecte care vor fi realizate în parteneriat public privat, profitând de actualul cadru legislativ”, a mai declarat Paula Pîrvănescu, Secretar de Stat MMACA.
La eveniment au mai participat ambasadorul Republicii Turcia în România, Koray Ertaş, Güven Güngör, Președinte TIAD/vicepreședinte DEIK Consiliul de afaceri Turcia-România și Ömer Süsli, președinte, DEİK / Consiliul de afaceri Turcia – România
Conform informațiilor oferite de ONRC, la nivelul lunii iulie 2018, Turcia se regăsește pe locul 15 în clasamentul top 50 pe țări de rezidență a investitorilor cu participare străină la capitalul social. La sfârșitul lunii iulie al anului în curs, pe teritoriul României activau un număr de 15.281 companii turcești, cu un capital total subscris de 574,01 milioane Euro.
Relațiile economice dintre cele două state sunt la un nivel bun, ținta schimburilor comerciale fiind de 8 miliarde de euro în următorii ani. În anul 2017, Turcia a continuat să fie primul partener comercial al României din afara UE şi al V-lea partener în cadrul schimburilor internaționale totale ale României, respectiv al VI-lea partener la export şi al IX-lea la import. România este unul din partenerii comerciali importanți ai Turciei, fiind pe locul 15 la export şi pe locul 17 la import.
Fii primul care comentează