
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a prezentat, pe pagina sa de Facebook, povestea restaurantului Rumen din Constanța, care a obținut finanțare prin proiectul pentru Start-Up Nation.
„Ideea noastră de afaceri a fost legată de alimentație publică. Am început cu un restaurant axat pe mic dejun. Am văzut asta într-o excursie la munte, în Franța, când dimineața tinerii se strângeau într-o patiserie locală, frumos amenajată. Ne-a plăcut mult ideea și cum în Constanța, la momentul respectiv, nu exista nimic asemănător, am înființat Rumen, pe care l-am gândit ca un loc relaxant și modern unde oricine poate veni să mănânce ceva bun și să socializeze.
Din 2018 până în prezent, afacerea noastră a tot crescut și de la mic dejun meniul a ajuns să includă mult mai multe preparate, iar acum servim mâncare pe tot parcursul zilei. Între timp, continuând investițiile, am ajuns la patru puncte de lucru permanente, plus încă unul sezonier.
Am început cu 7 angajați în 2017 și am ajuns la 16. De la cei 200.000 de lei accesați inițial prin Start-Up Nation, cifra noastră de afaceri a ajuns în prezent la peste 3.000.000 de lei. Ne-a fost greu în timpul pandemiei, dar am perseverat și ușor-ușor ne-am revenit. Planul nostru e să ne extindem în alte orașe din țară. Să începi o afacere de la zero poate să fie intimidant, dar cu pasiune, dedicare și multă muncă poți să reușești.”, au declarat cei de la Rumen, citați pe pagina de Facebook a ministerului.
Rumen Delivery SRL a avut în 2021 o cifră de afaceri de 3.301.637 lei, dar în 2022 a scăzut la 1.814.962 lei. De asemenea, profitul a scăzut de la 816.782 lei la 171.576 lei. Și numărul mediu de angajați a scăzut de la 9 la 5.
Asociați în firmă sunt, cu cote egale, Condruz Andreea, din Brăila, și Picu Dumitru Nicolae, din Constanța. Acesta din urmă administrează și Zum Logistics Fresh SRL, firmă ce administrează Plaja Zoom Beach din Constanța.
Ce nu spune ministerul este că pe rolul Judecătoriei Constanța există un dosar ce are ca obiect „autorizare desfiinţare lucrări“. Dosarul se referă chiar la restaurantul Rumen.
Ministerul nu a menționat nici că societatea care administrează plaja Zoom Beach din zona Faleză Nord, Constanța, a fost amendată pentru că vindea băuturi minorilor, pentru că agenții de pază nu erau echipați și dotați corespunzător, pentru că muzica era prea tare. Mai mult, polițiștii au luat decizia să suspende activitatea firmei! Detalii AICI.
Ministerul nu a spus nici că Primăria Constanța a plătit 261.800 de lei din bani publici firmei care administrează plaja Zoom pentru a organiza un concert pe stadionul Gheorghe Hagi. Ultimul înainte de demolare. Coincidență sau nu, firma Zum Logistics Fresh Srl și-a completat obiectul de activitate cu „activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)” la începutul anului acesta. Cei care au participat – relativ puțini – au putut să își cumpere un pahar de bere de 400 ml cu 14 lei, un mic cu 5 lei, o felie de pâine cu 3 lei. Detalii AICI.
Zum Logistics Fresh Srl a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 4.965.789 lei și un profit net de 1.345.630 lei, realizat cu un număr mediu de 7 angajați. Firma avea și datorii de 2.480.747 lei.
Dumitru-Nicolae Picu a fost asociat fondator al societății Mooz Services SRL și s-a retras din firmă în august 2021. Firma a fost preluată apoi de Viorel Farcaș, fost director al Confort Urban pe vremea lui Mazăre și Făgădău. Aceasta execută acum lucrările la două din marile proiecte de infrastructură din Constanța, inclusiv pe strada Ștefan cel Mare.
Potrivit ministerului, „Start-Up Nation: o poveste de succes din România” este o inițiativă care își propune să prezinte rezultatele programului și să promoveze afacerile începute prin acest sistem de finanțare, pentru a sublinia potențialul extraordinar pe care îl are antreprenoriatului românesc și pentru a oferi o sursă de inspirație tuturor celor care au îndrăznit să-și viseze viitorul în țară.
Sursă foto: Facebook
Fii primul care comentează