OMV Petrom și Romgaz estimează că proiectul va începe să livreze gaze în Sistemul Național de Transport în prima jumătate a anului 2027. Platoul de producție este prevăzut pentru trimestrul al treilea, iar investiția totală de dezvoltare este estimată la aproximativ 4 miliarde de euro.
Proiectul Neptun Deep, dezvoltat în Marea Neagră de OMV Petrom și Romgaz, se apropie de etapa de producție. Cele două companii estimează că primele gaze vor ajunge în Sistemul Național de Transport în prima jumătate a anului 2027, iar producția va crește treptat după pornirea instalațiilor.
Platoul de producție este așteptat până la sfârșitul trimestrului al treilea din 2027. La acel nivel, producția anuală este estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi, raportat la întregul proiect.
„Definirea unui interval mai precis pentru prima producție de gaze reprezintă o etapă importantă pentru Neptun Deep și ne aduce mai aproape de începerea producției”, a declarat Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom. Ea a spus că proiectul va contribui la securitatea energetică a României și la poziționarea țării între producătorii importanți de gaze naturale din Uniunea Europeană.
Investiție de aproximativ 4 miliarde de euro
Costurile de dezvoltare ale proiectului sunt estimate la circa 4 miliarde de euro, valoare aferentă întregului perimetru. Decizia finală de investiție a fost luată în iunie 2023.
Neptun Deep are volume recuperabile estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze, echivalentul a circa 700 de milioane de barili echivalent petrol. Producția la platou ar urma să ajungă la 140.000 de barili echivalent petrol pe zi și să se mențină la acest nivel aproape zece ani.
În 2026, au fost instalate platforma de producție Neptun Alpha și conducta offshore. De asemenea, au fost finalizate șapte dintre cele zece sonde de producție.
Lucrările continuă la sondele rămase și la infrastructura submarină. Urmează conectarea instalațiilor offshore la conducta de transport și testarea sistemelor înainte de punerea în funcțiune.
„Intrăm în ultimele etape de execuție a proiectului. Operațiunile de foraj continuă, iar finalizarea infrastructurii-cheie, inclusiv a conductei offshore și a stației de măsurare a gazelor naturale, se apropie”, a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.
Reprezentanții Romgaz au afirmat că etapele finalizate apropie proiectul de producția comercială. „Ne menținem angajamentul ferm de a realiza acest proiect strategic în mod eficient, în condiții de siguranță și predictibilitate”, a transmis Răzvan Popescu, directorul general al companiei.
OMV Petrom și Romgaz dețin fiecare 50% din Neptun Deep. OMV Petrom este operatorul proiectului, iar Romgaz, prin Romgaz Black Sea Limited, este non-operatorul. Fiecare companie își va comercializa separat gazele aferente participației sale.
La nivelul producției de platou, amprenta de carbon a proiectului este estimată la aproximativ 2,2 kilograme de CO₂ pentru fiecare baril echivalent petrol, potrivit datelor comunicate de companii.

Fii primul care comentează