„Pentru domeniul nostru de activitate capitalismul a facilitat expansiune, diversificare, investiţii importante şi evoluţie occidentală”.
Declarația îi aparține lui Niculae Dușu, omul care a făcut avere după ce a preluat fabrica CELCO.
Niculae Dușu și-a diversificat între timp afacerile și a trecut și la domeniul imobiliar.
Anul acesta, una din firmele sale a obținut autorizație de construire pentru două blocuri, care vor fi ridicate între case.
Construcția este realizată de către DDN GLOBAL SRL, societate comercială fondată de Dușu în 2007, în care era unic acționar. Construcțiile, pe care le-a început deja, se află pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, colț cu Salcâmilor.
Firma lui Dușu ridică aici nu unul, ci două blocuri.
Primul este un imobil cu nu mai puțin de 9 etaje. Va avea locuințe individuale și spații comerciale la parter. De asemenea, terenul va fi împrejmuit. Al doilea bloc va avea 6 etaje, iar la parter vor fi de asemenea amplasate spații comerciale.
Niculae Dușu nu a răspuns întrebărilor noastre prin care îi ceream detalii despre construcție, pentru a vă informa pe voi, cititorii noștri.
De ce blocuri între case?
„Nu pot să înţeleg de ce în zone în care trebuie să facem case vrem să facem blocuri, iar în zone în care trebuie să facem blocuri vrem să facem case”, spunea, recent, primarul Constanței, Decebal Făgădău.
Se referea la Palazu Mare, nu la Tomis 2, dar afirmația este corectă și ar trebui să se aplice în tot orașul.
În memoriul de prezentare se spune că „investiția nu va genera motive pentru nemulțumirea segmentului de public local.”
„Analiza investitiei propuse a identificat un impact pozitiv determinat prin crearea unui numar suplimentar de locuri de munca atat in perioada de executie, cat si in perioada de operare, prin dezvoltarea imobiliara a zonei, de realizarea unor spatii comerciale si de prestari servicii la parterul locuintelor. Se apreciaza ca proiectul propus nu va avea impact negativ asupra conditiilor economice locale si nici nu va genera motive pentru nemultumirea segmentului de public local.”, se arată în memoriul tehnic, pe care îl puteți citi dacă dați click aici: DDN_Global_document
Nu știm cum s-a ajuna la această concluzie. Noi am vorbit cu câțiva vecini care spune că zona este deja foarte aglomerată și că noile blocuri o vor face sufocantă. De asemenea, suntem convinși că cei care au case lângă bloc nu sunt tocmai mulțumiți de apariția unui mastodont lângă locuința lor.
Viitorul complex va avea 64 de apartamente, din care 14 garsoniere, 41 de apartamente de două camere şi nouă apartamente de trei camere. Sunt prevăzute 65 de locuri de parcare în incintă. Spaţiile verzi propuse sunt în suprafaţă de 1475,60 mp. Acestea vor fi distribuite inclusiv pe blocuri, astfel:
Spații verzi amenajate pe sol: 293 mp
Dale înierbate parcări: 441,60 mp
Spații verzi pe construcții:
Pe terasa Corp E: 300 mp
Pe terasa Corp D peste etajul 4: 206 mp
Pe terasa Corp C peste etajul 8: 43 mp
Pe terasa Corp C peste etajul 9: 192 mp
Terenul pe care se construiește are puțin peste 4.000 de metri pătrați.
Blocurile vor funcționa ca un ansamblu, format din două tronsoane şi un corp parter, care vor funcţiona integrat. Tronsonul C va fi amplasat în zona centrală a terenului, alipit la nord-est de tronsonul D şi la nord-vest de tronsonul E şi va fi orientat cu latura sud-estică paralel cu hotarul sud-estic la o distanţă de minimum şase metri la nivelul parterului. Tronsonul va avea o scară, pe fiecare etaj curent (1-8) vor fi câte patru apartamente de două camere, iar la etajul 9 vor fi două apartamente de două camere şi două garsoniere (în total, 36 locuinţe: 34 de apartamente cu două camere + două garsoniere). La parter, în afara spaţiului destinat accesului locatarilor, va fi o porţiune din spaţiul comercial, care va fi compus din parterul tronsonului C, parterul tronsonului D şi tronsonul E. La subsol vor fi spaţii tehnice şi adăpostul de protecţie civilă. Construcţia va fi dotată cu două ascensoare. Tronsonul D va fi amplasat în zona nord-estică a terenului, alipit la sud-vest de tronsonul C şi la sud-vest de tronsonul E şi va fi orientat cu latura sud-estică paralel cu hotarul sud-estic, la o distanţă de minimum şase metri la nivelul parterului. Tronsonul va avea o scară, pe fiecare etaj curent (1-4) vor fi câte şase apartamente (două de trei camere, unul de două camere şi trei garsoniere, la etajul 5 vor fi un apartament de trei camere şi o garsonieră, iar la etajul 6 va fi un apartament de două camere şi o garsonieră (în total, 28 de locuinţe: nouă apartamente cu trei camere + cinci cu două camere + 14 garsoniere). Construcţia va fi dotată cu două ascensoare.
Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat în Consiliul Local Municipal în data de 13.10.2015 în unanimitate de către consilierii prezenți, la propunerea primarului Decebal Făgădău.
Ne întrebăm însă cum este posibil ca într-o zonă în care la margine, adică la bulevardul Alexandru Lăpușneanu, avem blocuri de 4 etaje, să se aprobe construcție, în interior, între case, a unul bloc de 9 etaje.
Zona este una vânată de investitorii imobiliari. Primul care a construit un bloc de 6 etaje acolo este omul de afaceri Florin Cârstocea, prin firma Petroserv, prin 2007. Un bloc lipit, la propriu, de casele din jur.
Decebal Făgădău este cercetat penal de către DNA, pentru un dosar în care, spun procurorii, i-a dat o mână de ajutor nelegală omului de afaceri Florin Cârstocea. Cu toate acestea, Făgădău a afirmat, public, faptul că, dacă ar putea, l-ar clona pe F. Cârstocea, din punct de vedere al comportamentului.
Și totuși, primarul declară că nu înțelege „de ce în zone în care trebuie să facem case vrem să facem blocuri, iar în zone în care trebuie să facem blocuri vrem să facem case”.
DDN Global a mai construit Tomis Business Center, una dintre puținele clădiri cu spații de birouri din Constanța.
DDN Global SRL a avut, în 2017, o cifră de afaceri de 1.383.562 lei, un profit de 447.722 lei și un număr mediu de 6 angajați, potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanțe. CELCO SA, în care Niculae Dușu este asociat cu Ion Dușu, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 115.720.751 lei, un profit de 21.480.178 lei și un număr mediu de 288 de angajați.
Niculae Dușu controlează și unul din cei mai mari operatori portuari din Constanța, SOCEP.
Articol publicat inițial în ziarul CT100.ro.
Fii primul care comentează