Reprezentanții Damen Holding B.V au anunțat, pe 4 august, că a fost anulat cadrul legal de funcționare a asocierii dintre Damen Holding BV și statul român privind Șantierul Naval Mangalia. Consecințele economice pot fi dezastruoase, în condițiile în care șantierul este cel mai mare angajator din sudul litoralului.
Iată comunicatul olandezilor:
„Damen Holding B.V. (Damen) este un actor strategic în industria construcțiilor navale din România, deținând și investind în cele mai mari șantiere navale din țară (Galați și Mangalia) și operând cea mai mare companie de proiectare navală din România. Totodată, prezența Damen asigură peste 3.500 de locuri de muncă pe plan local, peste 400 de proiecte au fost finalizate în România și au fost construite peste 30 de nave de apărare și securitate pentru 14 forțe navale și gărzi de coastă din întreaga lume, inclusiv pentru țări NATO și UE.
În 2018, Damen a decis să investească în Mangalia și a acceptat să transfere părții române 2% din acțiunile companiei care operează Șantierul Mangalia (permițând statului român să devină acționar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii și păstrării controlului operațional și managerial al șantierului naval. Pe baza acestui parteneriat cu statul român, Damen a furnizat finanțare, know-how, resurse specializate, precum și clienți și contracte în vederea transformării șantierului din Mangalia într-unul competitiv pe piața europeană. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 73/2018, care a modificat OUG 109/2011, pentru guvernanța corporativă a companiilor de stat.
În momentul de față, prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen în ceea ce privește Șantierul Mangalia. Cadrul juridic care se aplică în prezent încalcă condițiile oferite, agreate și garantate în favoarea Damen de către statul român și structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în șantierul din Mangalia.
În plus, acest fapt vine după mai bine de 3 ani de alte blocaje în procesul decizional, niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanțare din partea partenerului român.
În ultimele patru luni, Damen a încercat în mod repetat să prevină orice impact negativ asupra șantierului naval, a forței de muncă și a clienților. De exemplu, am informat pe larg autoritățile române și entitățile relevante cu privire la impactul noii legi asupra acestui parteneriat, chiar înainte de adoptare și am solicitat acțiuni imediate pentru a-l preveni. Damen a insistat pentru un dialog autentic și pentru o soluție rapidă, care să fie implementată înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru a minimiza orice întrerupere a activității șantierului naval și pentru a rezolva situația actuală dificilă. Acest lucru nu s-a întâmplat.
În urma unei colaborări deja dificile și aflându-se acum în fața acestor schimbări unilaterale, Damen se confruntă astfel nu doar cu o încălcare a contractului, ci și cu încălcarea relației de încredere din partea statului român.
În acest sens, după o notificare anterioară de încălcare a contractului prin care Damen și-a exprimat pentru ultima dată disponibilitatea de a găsi o posibilitate pentru continuarea asocierii, la care nu s-a oferit nicio soluție de către partea română, Damen nu a avut altă opțiune decât să emită notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român.
Făcând acest pas, prevăzut în cadrul contractual al asocierii, Damen, în calitate de investitor străin, își protejează drepturile, investițiile, clienții și proiectele de la șantierul din Mangalia.”
Informații suplimentare
- Legea la care se face referire – legea 187/2023 adoptată de Parlamentul României în data de 10 mai 2023, privind modificarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice („OUG nr. 109/2011”), înregistrată sub nr. PL-x 143/2023, trimisă spre promulgare în data de 12 mai 2023 si publicata in Monitorul Oficial joi 29 iunie 2023.
o Link deschis: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/271760
o Link cu documentul publicat în format PDF și ilustrație – FINAL_Damen Holding BV - Legea generează o încălcare flagrantă a angajamentelor asumate de Statul Român față de Damen în legătură cu investițiile strategice ale Damen Holding B.V. în șantierul naval Damen Mangalia, conducând, de asemenea, la o încălcare a principiilor fundamentale de protecție a investițiilor străine, a activelor și a libertății economice a Damen.
- Scurt istoric:
o În 2018, în contextul prăbușirii activității santierului naval din Mangalia și a deciziei fostului acționar (respectiv Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. Ltd.), de a se retrage din societate, Statul Român a fost de acord cu preluarea de către Damen a participației coreene.
o În prima etapa a tranzacției, Damen a achiziționat 51% din acțiunile DSMa de la fostul acționar, devenind acționarul majoritar al societății.
o Ulterior, în urma negocierilor Statul Român a impus si Damen a fost de acord să transfere, fără contraprestație monetară, 2% din acțiuni către SN 2 Mai SA (care apartine Ministerului Economiei), permițând astfel unei societăți de stat să devină acționar majoritar la santierul Damen Mangalia. Acest transfer continuă să aducă beneficii statului român, care a reușit să devină acționar majoritar la o importantă companie de construcții navale care operează unul dintre cele mai mari șantiere navale din Europa de Est.
o Transferul a 2% din acțiunile Damen către SN 2 Mai SA a avut loc sub condiția ca, pe întreaga durată a asocierii dintre Damen și Statul Roman (prin SN 2 Mai SA), Damen să dețină controlul managerial și operațional deplin asupra santierului naval Damen Mangalia, permițând astfel Damen să gestioneze și să dezvolte activitatea în baza unui plan de afaceri elaborat de Damen.
o In anul 2018, Guvernul României a adoptat OUG nr. 73/2018 prin care a fost inclusă în OUG nr. 109/2011 o prevedere ce excludea anumite societati comerciale din sfera de aplicare a OUG nr.109/2011. Această prevedere introdusă prin OUG nr. 73/2018, includea o excepție de la aplicarea OUG nr. 109/2011 pentru operatorii economici care ar fi fost supuși OUG nr.109/2011, ca urmare a faptului că acționarul privat nu mai deține pachetul majoritar de acțiuni și deține capacitatea financiară și tehnică necesară pentru dezvoltarea obiectului de activitate al operatorului, caz în care i se poate încredința conducerea executivă a societății, controlul său managerial și/sau operațional.
o In prezent, aceste exceptii au fost anulate prin Legea 187/2023, iar una dintre societatile afectate este santierul naval Damen Mangalia, intrucat acordul de asociere între Damen Holding B.V. și Statul Român este încălcat. - Decizia nu afecteaza in niciun fel Șantierul Damen Galați la care Grupul Damen este acționar majoritar.
Fii primul care comentează