Începând din această seară, de la ora 20:00, orașul Ovidiu a intrat în carantină, în urma unui ordin semnat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Măsura a fost luată în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică. Poliția a montat filtre la intrările în localitate.
Conform Ordinului privind instituirea carantinei zonale, emis de către șeful DSU, Raed ARAFAT, carantinarea orașului presupune următoarele obligativități:
- se vor identifica toate persoanele cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în Ovidiu;
- se limitează la maximum deplasarea persoanelor;
- DSP Constanța va evalua prioritatea de testare a persoanelor din orașul Ovidiu;
- autoritățile locale și IPJ Constanța au stabilit rute ocolitoare și căile majore de circulație care tranzitează zona;
- se interzic următoarele activități: evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise; reuniunile cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private; funcționarea restaurantelor, cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor; funcționarea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc; funcționarea structurilor de primire turistică; organizarea de spectacole și/sau concerte;
- slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass media sau online;
- slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane;
- este permis accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane;
- slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane;
- la toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecție sanitară stabilite prin Ordinul comun al MS și al MAI, cu avizul secretarului de stat pentru culte, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
- purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise;
- activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se desfășoară în sistem online;
- instituțiile publice, precum și toți operatorii publici și privați au obligația să organizeze activitatea și desfășurarea programului de lucru în regim telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să organizeze programul de lucru, astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin două ore;
- se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Excepție fac piețele agroalimentare care pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară;
- operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05:00 – 21:00. Pot funcționa în afara intervalului orar menționat, următoarele categorii: operatori economici cu servicii de livrare la domiciliu, farmacii, benzinării, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
În intervalul orar 05.00 – 23.00, în zona carantinată este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei pentru:
- activități în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, alimentării cu apă, comunicațiilor, mass-media, transporturilor și aprovizionării populației cu prezentarea unei adeverințe de la angajator cu precizarea intervalului orar pentru desfășurarea activității, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
- activități profesionale, altele decât cele prevăzute la punctul precedent, cu prezentarea unei adeverințe de la angajator, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
- asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- servicii de îngrijire personală;
- deplasarea pentru servicii de alimentație publică, exceptându-le pe cele destinate activității desfășurate în restaurante și terase care presupun consumul produselor în incinta respectivelor spații;
- alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
- deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei legate de nevoile animalelor de companie/domestice;
- urgențe medicale;
- participarea la slujbele religioase, cu respectarea prevederilor;
În intervalul orar 23.00 – 05.00, în zona carantinată este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei pentru:
- activități în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, mass-media, cu prezentarea legitimației de serviciu;
- activități profesionale, altele decât cele prevăzute la punctul precedent, cu prezentarea unei adeverințe de la angajator care să ateste activitatea profesională în intervalul orar 23.00- 05.00;
- urgențe medicale.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, atât în interiorul, cât și la intrarea/ieșirea din zona carantinată, legitimația de serviciu/adeverința eliberată de angajator sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte autorităților abilitate, atât în interiorul, cât și la intrarea/ieșirea din zona carantinată o declarație pe propria răspundere, care să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, domiciliul/reședința, motivul deplasării, adresa la care se deplasează, data completării și semnătura.
Direcția de Sănătate Publică Constanța va întreprinde următoarele:
- va analiza oportunitățile și va prioritiza testarea persoanelor, va transmite solicitări de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către INSP/Ministerul Sănătății;
- va stabili un calendar pentru dezinfectarea periodică a spațiilor publice și va urmări îndeplinirea acestuia de către UAT Ovidiu;
- va îndruma și implica medicii de familie de pe raza localității Ovidiu pentru monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate la domiciliu și acordarea asistenței medicale a populației din zonă (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici, etc.);
- va supraveghea colectarea deșeurilor medicale și va asigura respectarea normelor de colectare a deșeurilor medicale.
În arealul carantinat, este permisă intrarea/ieșirea pentru:
- transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, precum și aprovizionării populației;
- persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor;
- persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate;
- persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare, cu prezentarea certificatului de producător;
- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, asistență pentru vârstnici, deces al unui membru în familie;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- urgențe medicale;
- participarea la slujbele religioase de înmormântare.
De asemenea, este permisă tranzitarea localității de către persoane care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă, însă, oprirea în localitate.
Rutele ocolitoare care pot fi folosite de conducătorii auto sunt Autostrada A4 și Constanța – DC86 – Năvodari – DJ226 – Lumina. De asemenea, traficul va fi deviat, după cum urmează:
- dinspre Constanța către Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de la intrarea în orașul Ovidiu, zona Cartier Sud;
- dinspre Constanța către orașul Ovidiu, pe DN 3C (varianta Ovidiu), în zona Academiei Hagi;
- dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu către orașul Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de la intersecție cu Autostrada A4;
- dinspre localitatea Nazarcea către orașul Ovidiu, pe DJ 228A, la sensul giratoriu de la intrarea din orașul Ovidiu;
- dinspre localitatea Poiana, se va permite tranzitul, cu interzicerea opririi, pe DN 3C, către Constanța și pe DN 3C, către localitatea Lumina, prin sensul giratoriu cu Autostrada A4.
De asemenea, se permite tranzitul prin oraș al vehiculelor care deservesc transportul în comun, cu condiția ca acestea să oprească doar în stațiile special amenajate.
În acest moment, indicele, în localitatea din județul Constanța, a ajuns la 6.90/1.000 locuitori. Mai precis, din populația totală de 16.237 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 112 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Fii primul care comentează