OTP Bank, amendată de Protecția Consumatorilor din cauza unei practici comerciale incorecte

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a câștigat definitiv, în instanță, în fața OTP Bank România SA, în procesul de contestare a actului de control emis de ANPC, prin care instituția sancționa banca din cauza unei practici comerciale incorecte.

În cadrul unei acțiuni de control tematic desfășurat în anul 2021 la OTP Bank România SA, echipa de comisari ANPC a constatat că banca prezenta o ofertă pentru persoane fizice cu privire la pachetul LeZero sub sloganul „Ia-ți pachetul Le zero/Zero cuvinte în plus. Le zero. Lejer zero”, acesta fiind un produs combinat, iar produsul inducea ideea consumatorilor că pot obține un beneficiu potențial – o scutire de preț până la zero.

„Aceasta constituie o practică comercială incorectă, deoarece nu asigură, în context, diligența profesională, respectiv „componenta și grija așteptată, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianților, în conformitate cu practicile incorecte de piață și principiul general al bunei credințe”. Astfel, comisarii ANPC au propus, la momentul respectiv, încetarea praticii comerciale incorecte, prin eliminarea sintagmei LeZero, de natură să inducă în eroare consumatorii.”, au precizat reprezentanții ANPC.

În acest sens, în data de 24.08.2021 a fost emis Ordinul ANPC împotriva operatorului economic financiar bancar, care prevedea măsura dispusă prin actul administrativ, aceea de eliminare a sintagmei LeZero din pachetul LeZero.

OTP Bank România SA a contestat în instanță acest Ordin, care a fost, însă, menținut definitiv de către Curtea de Apel București prin Hotărârea 428/2022, în urma emiterii motivării, banca fiind nevoită să î idea curs.

Potrivit raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele Grupului, OTP Bank România a înregistrat în 2022 un profit după impozitare de 34,6 milioane RON, în scădere cu 40% comparativ cu anul anterior.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*