Piața volantă a RAEDPP mai are un singur vânzător

RAEDPP Constanța a inaugurat, pe 9 iulie 2022, prima piață volantă din municipiul Constanța. Se dorea a fi un loc pentru promovarea produselor autohtone și producătorilor agricoli locali. Inițiativa s-a dovedit a fi un eșec.

Piața volantă a fost inaugurată sâmbătă, 09 iulie 2022, pe platforma situată pe strada Brizei (lângă terenul de sport), unde au fost prezenți zece producători locali.Piața a fost înființată la solicitarea locuitorilor din Cartierul Poarta 6.

Piața a fost vizitată și de primarul Vergil Chițac, semn că este de o importanță majoră pentru administrația locală. Pe primar nu-l prea vedem în oraș, nici pe șantierele în lucru, nici printre oameni.

piata volanta raedpp constanta

Reprezentanții regiei au asigurat publicul că demersul va continua în fiecare sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08.00 – 14.00, constănțenii având posibilitatea achiziționării de fructe și legume proaspete, de sezon, direct de la producători locali din județele Constanța, Tulcea, Ialomița sau Maramureș.

Astăzi, piața era aproape goală, semn că inițiativa RAEDPP și a primarului a fost un eșec. Era prezent un singur vânzător. Cu unul singur, nu putem vorbi practic de o piața.

Din păcate, nu este primul eșec al actualei administrații și probabil nici ultimul.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*