Portul Constanţa preia din navele care ar fi trebuit să ajungă în porturile din Republica Moldova sau Ucraina, conform informaţiilor furnizate de către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime.
„În aceste zile, deoarece porturile din zona de conflict sunt parţial operaţionale, navele încărcate cu mărfuri pentru porturi din Republica Moldova şi Ucraina au solicitat descărcarea acestora în porturile maritime româneşti. Aceste nave sunt încărcate cu containere, mărfuri generale şi alte mărfuri vrac”, spune Florin Goidea, directorul general al Companiei Naţională Administraţia Porturilor Maritime.
Navele comerciale cu mărfuri pot solicita descărcarea în portul Constanţa, în funcţie însp de necesităţi şi de traseul iniţial, anunţă compania. Mărfurile care ar fi trebuit să ajungă în Ucraina vor fi descărcate în porturile locale şi vor putea pleca spre destinaţie pe căile ferate sau rutiere.
„Situaţia este în actualizare, navele comerciale cu mărfuri pentru porturile afectate de conflict pot alege să solicite descărcarea în portul Constanţa, în funcţie de necesităţi şi de traseul iniţial. În mod firesc, în această perioadă a crescut numărul de solicitări de operare a navelor comerciale, faţă de perioada anterioară. Porturile maritime româneşti au capacitatea de a opera această marfă, iar operatorii portuari au fost receptivi şi s-au adaptat la situaţia actuală”, precizează Florin Goidea, citat de Ziarul Financiar.
Companie Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a fost cea mai profitabilă companie din Constanța în anul 2020. Detalii în articolul de mai jos.
Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a înregistrat 67,5 milioane tone în anul 2021, o creștere de 11,77% față de 60,3 milioane tone în 2020, fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești.
Până la acest trafic record, în top figurau rezultatele înregistrate în anul 1988, de 62,3 milioane tone, în anul 2008, de 61,8 milioane tone și în anul 2019, cu 66,6 milioane tone.
În traficul total, cea mai mare pondere, de 37,3%, o dețin cerealele, urmate de petrol brut 10%, articole diverse 9,2%, produse petroliere 8,1%, minereuri de fier, deșeuri de fier 7,1%, îngrășăminte (naturale și chimice) 6,1%, și combustibili minerali solizi, cu 5,1%.
Din traficul total, 76% reprezintă trafic maritim și 24% reprezintă traficul fluvial. Atât traficul maritim, cât și cel fluvial au înregistrat creșteri semnificative. Traficul maritim a crescut cu 13,44%, la 51,62 milioane tone, iar cel fluvial cu 6,7% și a atins 15,86 milioane tone, față de 2020.
„În 2021, traficul de cereale a atins un record absolut de 25,17 milioane tone, față de 21,9 milioane tone în 2020, fiind cel mai mare trafic de cereale înregistrat, consolidând poziția portului Constanța de hub european de cereale.”, a declarat Florin Goidea, director general al CNAPMC.
Creșteri semnificative de trafic se mai regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: petrol brut, produse petroliere, combustibili minerali solizi, produse metalice, minereuri, semințe uleioase și fructe oleaginoase.
Scăderi de trafic au fost înregistrate în principal la îngrășăminte, produse chimice și celuloză și deșeuri de hârtie. O scădere se observă și în traficul de containere și anume 6,16 milioane tone în 2021 față de 6,34 milioane tone înregistrate 2020. Aceeași situație se regăsește și în numărul de TEU-uri, respectiv 631.964 în 2021, comparativ cu 643.727 în 2020.
14.604 nave au făcut escale în porturile maritime românești în 2021, față de 14.380 nave în 2020.
În portul Constanța zona Constanța, traficul de mărfuri înregistrat în 2021 a fost de 61,2 milioane tone, față de 53,84 milioane tone în 2020.
În portul Constanța zona Midia, traficul de mărfuri înregistrat în 2021 a fost de 6 milioane tone, comparativ cu 2020, când s-au înregistrat 6,15 milioane tone.
În portul Mangalia, traficul de mărfuri înregistrat în 2021 a fost de 338.472 tone, față de 2020, când s-au înregistrat 366.445 tone.
Vă recomandăm și:
Administrația Porturilor Maritime Constanța cheltuie 1,13 milioane de lei pe zi, în medie
Fii primul care comentează