Compania Naţională de Căi Ferate “CFR”- S.A., prin Sucursala Regională CF Constanța – Unitate Operațională a făcut recepția lucrărilor realizate în cadrul contractului de achiziție pentru proiectul „Lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța – PRIORITATEA 3”.
Lucrările s-au desfășurat în ultimele 6 luni și au vizat reparația și întreținerea infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța. Au fost înlocuite elementele componente ale suprastructurii căii, pentru readucerea liniilor și a aparatelor de cale în parametrii instrucționali, în vederea redeschiderii acestora pentru exploatare cu vitezele prevăzute, în condiții de deplină siguranță.
Lucrările aferente PRIORITĂȚII 3 au constat în înlocuirea suprastructurii căii ferate pe 7 linii, totalizând 1,450 km. De asemenea, au fost înlocuite 14 aparate de cale și seturile de traverse speciale din lemn la 4 aparate de cale.
În cadrul lucrărilor, pe cele 7 linii au fost utilizate exclusiv traverse din beton precomprimat, iar în curbe au fost montate traverse din beton precomprimat cu supralărgire.
Tot în cadrul acestui proiect au fost realizate lucrări la sistemul de drenare a apelor de suprafață de pe platforma CF a grupei B1 – Port Constanța, care se întinde pe o lungime de aproximativ 4 km, pentru remedierea situațiilor de instabilitate la terasamentele de cale ferată, provocate de excesul de apă și umiditate și pentru aducerea căii în parametrii de siguranţă.
Contractul de achiziție pentru proiectul „Lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța – PRIORITATEA 3” a fost semnat pe 08.11.2023, fiind prevăzută o durată de execuție de maximum 240 zile calendaristice.
Proiectul a fost executat de S.C. BAWI CONSTRUCTION S.R.L. și este finanțat cu fonduri de la Bugetul de Stat – Program lucrări și servicii întreținerea și funcționarea/exploatarea infrastructurii publice derulate la nivel regional – SRCF Constanța, valoarea contractului fiind de 31.546.993,03 lei fără TVA.
Fii primul care comentează