Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu, a primit salarii restante de 175.000 de lei de la propria firmă

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, și-a depus recent declarația de avere. Din ea reiese că deține anul acesta, ca și anul trecut, un teren intravilan în Constanța, cumpărat în 2012, în suprafață de 511 mp, dar și un teren intravilan în județul Prahova, la Adunați, în suprafață de 2.071 mp.

Are o casă de vacanță la Adunați, în suprafață de 347,5 mp. Tot la Adunați, mai are un alt imobil de 150 mp, cumpărat în 2008. În București are un apartament de 111,5 mp, cumpărat în 2017. Mai deține un apartament de 67 mp, cumpărat în 2017, numele adresei fiind indescifrabil.

Mihai Lupu ține 170.000 de lei într-un cont, deschis în 2015.

A acordat două împrumuturi în nume personal către firma SC Construcții Hidrotehnice SA Iași – 150.000 lei și firma Internațional Petroleum Services SA – 150.000 dolari.

Mihai Lupu a avut un salariu de 164.268 lei ca președinte al CJC, deci de 13.689 de lei pe lună. În declarația de avere a trecut și că a obținut 175.000 de lei, salarii restante de la SC Construcții Hidrotehnice Iași, dar și 1.056 de lei dintr-un contract de închiriere. Soția a avut o pensie de 32.000 de lei.

Interesant este că firma menționată a avut în 2021 un profit de 1 883 561 lei, față de 117 586 lei în 2020, adică de 16 ori mai mult, deși cifra de afaceri a scăzut de cinci ori, până la 1 659 650 lei (deci profitul a fost mai mare decât cifra de afaceri). Mihai Lupu este acționat majoritar al firmei, cu 42,44% din acțiuni, potrivit Confidas.ro.

Declarația de avere poate fi consultată în publicația Constanța 100%.

Sursă foto: Facebook

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*