Program dedicat contribuabililor în unitățile Trezoreriei, pentru perioada sărbătorilor

Pentru efectuarea operațiunilor în numerar și prin virament, prin unitățile Trezoreriei, la finele anului 2019, conform prevederilor Anexei nr. 1 la Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2019, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3751/2019

Nr. Denumirea operațiunilor Data limită pentru efectuarea operațiunilor
  I. Operațiuni în numerar
1 Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unitățile Trezoreriei pentru achitarea drepturilor salariale, de asigurari și asistență socială, precum și pentru plăți de volum redus și urgențe necesare bunei funcționări până la 30 decembrie 2019
2 Depunerea încasărilor în numerar ale unităților vamale din perioada 31 decembrie 2019 – 2 ianuarie 2020 3 ianuarie 2020
3 Depunerea la casieriile unităților Trezoreriei a sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale instituțiilor publice până la 31 decembrie 2019, ora 10.00
4 Achitarea la casieriile unităților Trezoreriei a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri în numerar până la 31 decembrie 2019, ora 10.00
5 Restituiri de sume în numerar către contribuabili până la 31 decembrie 2019, ora 10.00
  II. Operațiuni prin virament
1 Prezentarea la Trezorerie a documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți către beneficiari care au conturi deschise la instituții de credit   până la 30 decembrie 2019, ora 13.00
2 Prezentarea la Trezorerie a documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți către beneficiari care au conturi deschise la unități ale Trezoreriei din alte județe   până la 31 decembrie 2019, ora 10.00
3 Prezentarea la Trezorerie a documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți către beneficiari care au conturi deschise la aceeași unitate a Trezoreriei sau la unități din același județ   până la 31 decembrie 2019, ora 11.00
4 Prezentarea la Trezorerie a documentelor prin care operatorii economici dispun plăți către beneficiari are au conturi deschise la unități ale Trezoreriei din alte județe sau municipiul București   până la 31 decembrie 2019, ora 10.00
5 Prezentarea de catre operatorii economici, la unitățile Trezoreriei, a documentelor de transferare a disponibilităților în conturi deschise la instituții de credit până la 31 decembrie 2019, ora 10.00 (pentru plăți de mică/mare valoare)
6 Prezentarea la Trezorerie a documentelor prin care operatorii economici dispun plăți către beneficiari care au conturi deschise la aceeași unitate a Trezoreriei sau în același județ   până la 31 decembrie 2019, ora 11.00
7 Prezentarea de către instituțiile publice sau operatorii economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții, alte venituri care se achită la unitatea Trezoreriei la care au contul deschis sau în același județ până la 31 decembrie 2019, ora 11.00

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*