Programul „Prima Casă” devine „Noua Casă”. Creditul se majorează la 140.000 de euro

Programul guvernamental „Prima Casă”, modificat prin programul „O casă, o familie”, devine „Noua Casă” şi va demara în scurt timp, a anunţat joi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN).

Un credit pentru cumpărarea unei locuinţe noi este de maximum 140.000 euro, iar criteriile de eligibilitate rămân neschimbate.

FNGCIMM anunţă demararea în scurt timp a noului program Noua Casă, iniţiat de Guvernul României, care va continua în bună măsură spiritul programului Prima Casă, dar care aduce noi facilităţi în schema de finanţare-garantare oferită de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice”, anunţă Fondul.

Principalul obiectiv al noului program guvernamental este de a facilita achiziţia de locuinţe  adaptate standardelor de locuire moderne, creşterea calităţii spaţiului de locuit şi a spaţiilor comune, precum şi reducerea riscului seismic prin favorizarea achiziţionării de locuinţe noi,  consolidate sau reabilitate. Un alt efect direct al programului va fi stimularea pieţei construcţiilor şi a tuturor sectoarelor conexe, care contribuie la un stil de viaţă adaptat realităţilor actuale. 

MODIFICĂRILE ADUSE DE NOUL PROGRAM

„Modificările aduse de noul program se referă, în principal la plafonul creditelor ce pot fi accesate de către beneficiari pentru achiziţia de locuinţe noi sau asimilate şi alte tipuri de locuinţe, după cum urmează: Credit destinat achiziţiei unei locuinţe noi sau asimilate de maximum 140.000 euro, echivalent lei compus din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de maximum 119.000 euro, echivalent lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea acordată de instituţia de credit este garantată de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate şi acoperă maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei”, arată FNGCIMM.

Creditul destinat achiziţiei celorlalte categorii de locuinţe de  maximum 70.000 euro, echivalent lei compus din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de maximum 66.500 euro, echivalent lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea acordată de instituţia de credit este garantată de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente  finanţării garantate şi acoperă maximum 95% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

CE LOCUINŢE POT FI CUMPĂRATE

„Facem precizarea că prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat”, arată Fondul.

Avansul reprezentat de diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei rezultat din promisiunea bilaterală de vânzare şi finanţarea garantată se plăteşte de către beneficiar, astfel: minimum 15% din preţul de achiziţie al locuinţelor noi şi asimilate; minimum 5% din preţul de achiziţie al celorlalte categorii de locuinţe.

CARE SUNT CRITERIILE DE ELIGIBILITATE

„În ceea ce priveşte criteriile de eligibilitate în cadrul programului, acestea au rămas neschimbate, astfel poate avea calitatea de beneficiar al Programului orice persoană fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp; achiziţionează sau construieşte o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului; are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul”, precizează Fondul.

Se introduc norme tranzitorii prin care contractele de garantare şi promisiunile de garantare încheiate şi aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să producă efecte în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare la data emiterii lor, precum şi norme tranzitorii referitoare la solicitările de acordare a unei finanţări garantate aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă prin care li se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii lor la finanţator.

Beneficiarii programului pot efectua rambursarea anticipată parţială sau integrală, fără a  se  percepe comision de rambursare anticipată.

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*