PSD este de acord cu vânzare de acțiuni la CNAPMC, dar consideră că „nu este „momentul”

Guvernul Cîțu a schimbat o lege dată de PSD prin 2020, lege prin care nu se mai permitea vânzarea de acțiuni la companiile de stat, deci nici la Administrația Porturilor Maritime Constanța (APMC), care administrează Portul Constanța. PSD Constanța a precizat, vineri, într-o conferință de presă, că nu se opune vânzării de acțiuni, dar că acest lucru nu trebuie să se întâmple acum.

„Când apare o criză sanitară, vine o criză economică. Întotdeauna va veni o criză, care deja se simte. Niciodată într-o criză economică nu vinzi acțiuni.”, a precizat Horia Țuțuianu, parlamentar, vicepreședintele Comisiei pentru Buget, Finanțe, Bănci a Camerei Deputaților.

Acesta a subliniat și că, în primul rând, trebuie făcută o evaluare a activelor pe care le au aceste societăți comerciale.

„Vă dau în scris că sunt subevaluate la ora actuală. Abia apoi mergi și le listez pe bursă și vezi prețul acțiunilor, pentru că altfel vom vinde pachete de acțiuni, minoritare sau majoritare, sau ce a mai rămas din țărișoara românească la preț foarte mic, care nu vor reflecta valoarea de piață a lor reală”, a mai spus Horia Țuțuianu.

„PSD consideră că nu este momentul să se facă așa ceva.”, a completat și președintele PSD Constanța, Felix Stroe, fost ministru al Transporturilor.

În prezent, 20% din acțiunile APMC sunt deținute de Fondul Proprietatea, care este un fond privat. Acționar la Fondul Proprietatea este și Bill Gates.

Citește și: Marian Crușoveanu, deputat PNL: „Portul Constanța rămâne al României”

Bursa a crescut în luna ianuarie 2021 cât în tot anul 2020

Deși Horia Țuțuianu vorbește despre o posibilă viitoare scădere a prețurilor, Bursa de Valori București este într-un din cele mai bune momente din istorie, foarte aproape de pragul maxim istoric.

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti au început anul în forţă, cu creşteri semnificative, care au depăşit intr-o singură lună nivelul realizat pe întreg anul 2020, a anunțat BVB, pe 9 februarie.

Indicele BET-TR, care include si dividendele, a consemnat un avans de 5,1% in ianuarie comparativ cu aceeasi luna a anului trecut. În plus, indicele a incheiat ultima sedinta de tranzactionare din luna ianuarie la un nivel record de 17.350 de puncte, stabilind un nou maxim istoric dupa ce doborase anterior un alt varf, de 16.500 de puncte, atins la finalul lunii decembrie anul trecut. 

„Ne bucura decizia recenta a Guvernului Romaniei care deschide drumul listarii de pachete minoritare de actiuni in companiile in care statul roman este actionar. Reluarea listarilor nu inseamna privatizare, ci transparenta si acces la finantare, statul putand detine in continuare controlul majoritar in companiile din portofoliu. Este in interesul statului roman sa aiba cat mai multe companii listate pe bursa pentru ca piata de capital asigura un climat de performanta si transparenta, contribuind astfel la dezvoltarea economiei nationale”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Consiliului de Administratie al BVB.

Activitatea investitionala la BVB a crescut cu 6,1% comparativ cu ianuarie 2019, la 1,08 miliarde lei (echivalentul a 221 milioane euro).

Din aceasta valoare, tranzactiile realizate pe segmentul de actiuni au reprezentat 783 milioane lei (160 milioane euro), in timp ce pe segmentul de instrumente cu venit fix tranzactiile au totalizat 235 milioane lei (48 milioane euro).

Restul tranzactiilor au fost realizate pe segmentul de produse structurate, unitati de fond, ETF. Valoarea medie zilnica de tranzactionare realizata in ianuarie cu toate tipurile de instrumente financiare a fost de 53,88 milioane lei (11,07 milioane euro), un plus de sase procente fata de prima luna a anului anterior.  

„Avantajele listarii pe bursa a companiilor sunt multiple. Piata de capital asigura, prin regulile impuse de guvernanta corporativa, o transparenta crescuta in modul in care companiile listate isi desfasoara activitatea, un management performant care raspunde in fata actionarilor, dar si o evaluare corecta a companiilor dictata de cerere si oferta. Pentru bugetul de stat, prezenta companiilor de stat pe bursa poate crea oportunitati de realizare a unor fluxuri suplimentare de bani catre buget. In acelasi timp reduce si presiunea de a asigura eventuale finantari de la buget pentru ca piata de capital ofera posibilitatea companiilor de a se finanta prin emiterea de actiuni sau obligatiuni care sa acopere necesarul de investitii pentru a permite companiilor romanesti sa se dezvolte” a afirmat Adrian Tanase, Directorul General al BVB.

El a adăugat că majorarea numarului de companii listate la bursa inseamna o participare sporita a persoanelor fizice la activitatea economica a Romaniei, fie prin investitii directe cumparand actiuni la aceste societati, fie prin investitii indirecte, cum ar fi fondurile de investitii sau fondurile de pensii, în condiţiile în care 7,6 milioane de salariati romani contribuie la fondurile de pensii Pilon II.

Printre companiile listate deja la BVB, la care statul este acţionar principal, se numără Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Electrica, Transelectrica, Conpet. Unul dintre cei mai importanţi jucători este OMV Petrom, la care statul deţine încă peste 20,6% din acţiuni.

Și bursa din Statele Unite ale Americii, care are cea mai mare capitalizare din lume, a atins anul acesta maxime istorice.

Citește și: Felix Stroe propune o revoluție în administrație și politică: aleșii locali să răspundă pentru promisiuni, votul să fie obligatoriu VIDEO

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*