„Pui pe jar” este deja un brand în Constanța. Pentru a răspunde cerințelor numeroase și pentru a-și recompensa clienții fideli, o nouă locație a restaurantului a fost inaugurată miercuri, 15 mai a.c., pe strada Baba Novac, nr. 74, Constanța. Aici, toată lumea este așteptată cu preparate delicioase, proaspăt pregătite.
„În cartierul Baba Novac am deschis cea de-a treia locație, cu ocazia împlinirii a 8 ani de <<Pui pe Jar>>. Aici, clienții pot achiziționa și pachete premium, deoarece ne dorim să reunim toată familia. Puiul folosit nu este congelat, folosim doar ingrediente proaspete. După cum vedeți, avem și desert: gogoși pufoase și gustoase după rețeta bunicii, precum și turte delicioase”, a declarat Liliana Diaconu, patronul „Pui pe jar”.
„Pui pe jar” este prezent pe piața din Constanța de 8 ani, timp în care constănțenii s-au bucurat de preparatele savuroase gătite pe grătar și nu numai. Celelalte două locații ale restaurantului se află pe strada Oborului, nr. 46 și pe strada Cișmelei, nr. 21. La cererea pieței, celebrul restaurant a deschis miercuri, 15 mai a.c., a treia locație în oraș, anunțând că urmează și o a patra, în zona Km 4-5.
Restaurantul dispune de un meniu diversificat, pentru toate gusturile. De la celebrul pui, la legumele savuroase și cartofii delicioși, până la mititeii și cârnații vestiți, toate preparatele sunt gătite pe loc, în fața clientului. Aici puteți savura gogoși pufoase sau lipii fragede, făcute după rețetele bunicilor noastre. De asemenea, „Pui pe jar” oferă pachete speciale pentru întreaga familie, prieteni sau colegi de serviciu.
La deschiderea locației de pe strada Baba Novac, mirosul grătarului încins i-a atras pe pofticioși, care au fost întâmpinați cu gogoși calde și turte pe plită, exact ca la bunica acasă.
Fii primul care comentează