
Producătorul independent de energie regenerabilă Rezolv Energy, prezent pe piețele din Europa Centrală și de Sud-Est, anunță dezvoltarea a două parcuri eoliene onshore cu o capacitate combinată de 600MW în România în parteneriat cu Low Carbon.
Parcurile sunt localizate în Constanța, în comunele Adamclisi și Deleni, iar racordarea lor la rețea este comună. Capacitatea combinată a celor 2 parcuri eoline onshore plasează proiectul în topul celor cele mai mari de acest tip din Europa. Proiectul eolian va beneficia de resursele naturale de vânt din regiune, terenul drept și infrastructura energetică interconectată din zonă. Se estimează că parcul va genera suficientă energie verde pentru a alimenta 332.000 locuințe și va preveni acumularea a peste 220.000 de tone de CO2 în fiecare an, contribuind astfel la atingerea obiectivelor asumate de Uniunea Europeană și România pentru 2030 și 2050 privind protecția mediului înconjurător.
Low Carbon administrează proiectele de la Adamclisi și Deleni încă din 2020, când investitorul a început negocierile tranzacției cu dezvoltatorii locali și Nero Renewables NV. Rezolv a achiziționat pachetul majoritar de 51% și se așteaptă să finalizeze tranzacția până în trimestrul 2 din 2023.
Noul proiect Rezolv Energy vine după ce în ultimele luni compania a anunțat alte 2 tranzacții majore: parcul eolian Vis Viva de 450MW situat la sud de Buzău, precum și parcul fotovoltaic de 1.044MW din Arad, care va deveni cel mai mare din Europa. Astfel, capacitatea totală combinată a proiectelor Rezolv în România ajunge la peste 2GW, respectiv 1GW de energie eoliană și mai mult de 1GW de energie solară, ceea ce înseamnă suficientă energie pentru a alimenta 974.000 de case.
Rezolv s-a lansat la începutul acestui an, cu sprijinul unei investiții de 500 de milioane de euro din partea Actis, un investitor global de top în infrastructură durabilă. Rezolv și-a propus să construiască un portofoliu de multi-gigawaţi de energie eoliană, solară și de stocare a energiei în Europa Centrală și de Sud-Est, prin preluarea proiectelor de energie verde în stadii avansate de dezvoltare până la construcție și operarea pe termen lung. Compania dezvoltă proiecte de energie verde, fără subvenții, la un preț stabil, pe termen lung, pentru utilizatorii industriali și comerciali și pentru alți beneficiari care operează în regiune.
„Companiile și guvernele din întreaga lume favorizează din ce în ce mai mult adoptarea de energie regenerabilă curată, rentabilă și rapidă de construit. Cu peste 2 GW de surse regenerabile acum în dezvoltare în România, suntem mândri să jucăm un rol crucial în diversificarea și creșterea securității aprovizionării, reducând în același timp dependența țării de sursele de energie neregenerabile”, a declarat Jim Campion, Chief Executive în cadrul Rezolv Energy.
“Rolul central al energiei regenerabile în atenuarea schimbărilor climatice este incontestabil și a fost un punct esențial pe agenda summit-ului recent COP27 de la Sharm el-Sheikh. Având în vedere că energia verde va furniza în viitor, în scenarii energetice conforme cu acordul de la Paris, două treimi din producția globală de energie până în 2050, cel mai recent proiect al nostru este conceput să aducă o contribuție importantă la tranziția energetică a continentului și la obiectivele sale ambițioase de zero emisii. Proiectele de la Adamclisi și Deleni vor aduce, de asemenea, o contribuție semnificativă la obiectivele noastre de a dezvolta 20GW de energie regenerabilă și de a atinge zero emisii de carbon până la sfârșitul deceniului. Suntem încântați să livrăm proiectul în parteneriat cu Rezolv Energy, ca parte a angajamentului nostru comun de a genera investiții durabile la scară largă în beneficiul generațiilor viitoare”, a declarat Roy Bedlow, Chief Executive la Low Carbon.
Jaroslava Korpanec, Partner and Head of Central & Eastern Europe în cadrul Actis, a declarat: “Acest anunț demonstrează angajamentul nostru de a susține obiectivele Rezolv de a construi un portofoliu de multi-gigawați de energie solară și eoliană în următorii ani, ajutând companiile și comunitățile din regiune să își satisfacă nevoile energetice prin generarea de energie curată și regenerabilă care sprijină obiectivul nostru de zero emisii de carbon”.
****
Despre Rezolv Energy
Rezolv Energy este un producător independent de energie regenerabilă cu o experiență bogată în domeniu. Compania dezvoltă proiecte de energie verde, fără subvenții, la un preț stabil, pe termen lung, pentru utilizatorii industriali și comerciali și pentru alți beneficiari care operează în Europa Centrală și de Sud-Est.
Având un management cu o experiență de 15 ani în domeniul energiei verzi, compania investește în proiecte de energie regenerabilă – eoliene, solare și stocare – de la stadiul de dezvoltare până la construcție și până la operare pe termen lung.
Cu sprijinul investițiilor pe termen lung din partea Actis, unul dintre cei mai importanți investitori în energie din lume, Rezolv Energy construiește un portofoliu de multi-gigawaţi care va ajuta companiile și țările să-și satisfacă nevoile energetice de astăzi și în viitor. Mai multe informații aici: https://rezolv.energy/
Despre Low Carbon
Low Carbon este o companie privată de investiții și gestionare a activelor dedicată dezvoltării și operaționalizării proiectelor de energie regenerabilă. Compania investește atât în dezvoltatorii de energie regenerabilă, cât și în diferite proiecte de energie regenerabilă, inclusiv solar, eolian, stocarea energiei, transformarea deșeurilor în energie și eficiență energetică.
Low Carbon este certificat B Corp și are un istoric dovedit în dezvoltarea, construcția, finanțarea și gestionarea activelor de energie regenerabilă. Compania este implicată în proiecte pe termen lung, având o echipă dedicată de management care administrează active proprii și ale terților. Cu o un portofoliu internațional semnificativ în continuă creștere, Low Carbon este bine poziționat pentru a valorifica oportunitățile din piață pe măsură ce nevoia de energie regenerabilă crește în toată lumea. Mai multe informații aici: www.lowcarbon.com
Despre Actis
Actis este unul dintre cei mai mari investitori globali în infrastructură durabilă. Oferim venituri competitive pentru investitorii instituționali și un impact pozitiv măsurabil pentru țările, orașele și comunitățile în care activăm. Experiența noastră globală, know-how-ul operațional și cultura puternică ne permit să creăm lideri globali în domeniul durabilității. Facem asta eficient. De zeci de ani. De la fondare, am atras investiții de 24 de miliarde de dolari pentru un viitor mai bun.
Actis este semnatar al Principiilor pentru Investiții Responsabile (UNPRI) susținute de Națiunile Unite, o inițiativă a investitorilor dezvoltată de UNEP FI și Pactul Global al Națiunilor Unite. Compania a primit în mod constant cel mai înalt punctaj de rating în evaluarea independentă a Principiilor ONU pentru Investiție Responsabilă (PRI). Mai multe informații aici: www.act.is
Fii primul care comentează