Salariul mediu a ajuns la 2.341 de lei în Constanța. Șomajul, în creștere

Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna octombrie 2018 de 3917 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost de 2341 lei, potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică.

Luând în calcul rata inflaţiei din ultimele 12 luni, câştigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mare cu 4,1% în luna octombrie 2018 faţă de octombrie 2017.

Conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare (OUG nr. 79/2017 cu modificările şi completările ulterioare), contribuţiile de asigurări sociale, respectiv cele de asigurări sociale de sănătate care cădeau în sarcina angajatorului au fost transferate în sarcina salariatului și, începând cu luna ianuarie 2018, sunt suportate în totalitate de salariat, fiind reflectate în cuantumul brut al câştigului salarial nominal.

Numărul salariaţilor din judeţ, la sfârșitul lunii octombrie 2018, este de 185,3 mii persoane, cu 124 persoane mai mare decât cel din luna septembrie 2018 și cu 4524 persoane mai mare decât cel din luna octombrie 2017.

La sfârşitul lunii octombrie 2018 sunt înregistraţi 6758 şomeri, cu 1125 mai mulți decât cei înregistraţi în luna septembrie 2018, dar cu 1753 mai puțini decât de cei înregistraţi în luna octombrie 2017.

Din totalul şomerilor, 58,7% sunt femei. Primesc indemnizaţie de şomaj 2705 persoane, iar 4053 persoane sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului în luna octombrie 2018 este de 2,3%, față de 2,9% pentru luna octombrie 2017. Rata şomajului este mai scăzută în judeţul Constanţa decât media pe ţară (3,3%).

Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat (fără agricultori) în trimestrul III 2018 este de 147822 persoane, cu o pensie medie de 1230 lei pe lună.

În luna octombrie 2018 preţurile de consum (la nivel naţional) sunt cu 3,23% mai mari decât în decembrie 2017. Preţurile de consum au crescut cu 2,69% la mărfurile alimentare, cu 4,08% la mărfurile nealimentare și cu 2,18% la servicii. Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 0,3% în primele zece luni ale anului 2018, față de 0,2% în aceeași perioadă din 2017.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*