Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna august 2022 de 5549 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost de 3418 lei, cu 8,3%, respectiv cu 9,1% peste nivelul înregistrat în luna august 2021, potrivit datelor prezentate vineri de Direcția Județeană de Statistică Constanța.
„Luând în calcul rata inflaţiei din ultimele 12 luni, câştigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mic cu 5,4% în luna august 2022 faţă de august 2021.”, spune sursa citată.
În luna august 2022 preţurile de consum (la nivel naţional) au fost cu 11,58% mai mari decât în decembrie 2021. Preţurile de consum au crescut cu 14,08% la mărfurile alimentare, cu 11,80% la mărfurile nealimentare și cu 6,13% la servicii. Rata lunară a inflaţiei a fost de 1,4% în primele opt luni din 2022, față de 0,6% în aceeași perioadă din 2021.
Numărul salariaţilor din judeţ, la sfârșitul lunii august 2022, a fost de 195,8 mii persoane, cu 32 persoane mai mic decât cel din luna iulie 2022 și cu 5590 persoane mai mare decât cel din luna august 2021.
La sfârşitul lunii august 2022 erau înregistraţi 4726 şomeri, cu 16 mai puțini decât numărul șomerilor înregistraţi în luna iulie 2022 și cu 590 mai puțini decât de cei înregistraţi în luna august 2021. Din totalul şomerilor, 55,2% sunt femei. Primesc indemnizaţie de şomaj 912 persoane, iar 3814 persoane sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului în luna august 2022 este de 1,6%, față de 1,8% în august 2021. Rata şomajului este mai scăzută în judeţul Constanţa decât media pe ţară (2,6%).
Fii primul care comentează