Problemele grave de la Șantierul Naval din Mangalia au scos la iveală din nou superficialitatea clasei politice locale. În timp ce sute de angajați întră în ȟomaj, politicienii transformă o problemă urgentă într-un spectacol de declarații contradictorii și atacuri personale.
Cristian Radu, primar Mangalia: „Dacă primarii trebuie să rezolve tot, ce mai fac senatorii?”
Primarul din Mangalia, Cristian Radu, și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa de implicare a parlamentarilor din județ. Potrivit acestuia, deși a semnalat situația critică a Șantierului Naval, responsabilitatea soluționării a fost pasată integral primăriei.
„Apreciez că deputatul din Limanu a răspuns apelului meu privind dezastrul de la Șantierul Naval din Mangalia și și-a asumat responsabilitatea, promițind că va găsi soluții. Totuși, m-a surprins atitudinea liderului său de partid, care se așteaptă ca primarul din Mangalia să rezolve o problemă ce afectează o întreagă regiune și care ține de competența unui ministru din partidul său. Mă întreb: dacă primarii trebuie să facă tot, ce rol mai au senatorii?”, a declarat Cristian Radu.
Primarul a menționat că va cere scuze public dacă deputatul va implementa cu succes soluțiile promise.
Daniel Georgescu, deputat PSD: „Primarul PNL politizează o dramă socială”
Deputatul PSD Daniel Georgescu a respins acuzațiile, susținând că primarul PNL foloseste criza de la Șantierul Naval pentru capital politic.
„De multă vreme lupt pentru menținerea Șantierului Naval deschis și am avut numeroase discuții cu ministrul Economiei pentru a găsi soluții concrete. Este regretabil că primarul din Mangalia exploatează această situație pentru a-și construi imaginea. Mai bine s-ar concentra pe problemele orașului pe care încă le gestionează prost”, a declarat Georgescu.
Deputatul a adăugat că soluțiile sunt în discuție și vor fi anunțate curând, fără a preciza un calendar sau măsuri specifice.
Recomandare: Damen Mangalia disponibilizează peste 20% din angajați: șantierul, fără comenzi mari, sufocat de datorii
Felix Stroe: „Am organizat ședințe, problema este tratată cu seriozitate”
În conflict a intervenit și Felix Stroe, fost ministru al Transporturilor, care a anunțat organizarea a două ședințe recente pe tema crizei de la Șantierul Naval. Potrivit acestuia, situația este monitorizată atent, iar soluțiile sunt în curs de elaborare.
„La inițiativa PSD, am convocat două ședințe la Ministerul Economiei, unde, împreună cu sindicatele, s-au stabilit etape clare. Nu politizăm acest subiect, pentru că soarta a sute de salariați este mai presus de interesele de partid”, a declarat Stroe.
Realitatea: promisiuni multe, soluții puține
În timp ce politicienii aruncă vina unii pe alții, angajații Șantierului Naval din Mangalia sunt tot mai aproape de ȟomaj. Lipsa comenzilor mari și datoriile uriașe sufocă activitatea economică a șantierului, iar perspectiva unui plan concret întârzie.
Criza de la Mangalia arată, în mod tragic, cum luptele politice eclipsează nevoile comunității. În loc de soluții reale, regiunea se confruntă cu un circ politic care pune într-o lumină sumbră capacitatea liderilor de a găsi rezolvări. Până când această dispută va continua, Mangalia riscă să piardă unul dintre cele mai importante motoare economice ale zonei.
Fii primul care comentează