Miercuri, 22 aprilie 2026, procurorii DNA — Serviciul Teritorial Cluj — au desfășurat 69 de percheziții domiciliare în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și în București. Ancheta are și o componentă internațională, derulată în Franța printr-un ordin european de anchetă. Au fost vizate sediile Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj, locuința și biroul președintelui CJ Bistrița, Radu Moldovan (PSD), precum și ale omologului său din Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu (PNL). De asemenea, au fost percheziționate sediile a patru companii, printre care Frasinul SRL și Dimex 2000 Company SRL, ambele din Bistrița și beneficiare constante de contracte publice de miliarde.
Tot în aceeași săptămână, la CNSC, Concelex SRL depune o contestație de 47 de pagini împotriva deciziei CNAIR de a respinge oferta asocierii din care făcea parte Dimex pentru Lotul 2 al Drumului Expres Suceava–Siret. Motivele excluderii sunt prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c), g), h) și i) din Legea nr. 98/2016 și vizează comportamentul Dimex în alte două proceduri: Centura Metropolitană Cluj și un dosar DNA mai vechi. Tiparul sancționat de CNAIR coincide cu cel investigat penal în prezent de DNA.
Dincolo de argumentele procedurale invocate de avocații Concelex — termenul de prescripție de 3 ani, absența unei hotărâri definitive și prezumția de nevinovăție — rămâne o problemă fundamentală: cu cine a semnat, de fapt, Dimex acordul de asociere pentru Centura Clujului? Și cât de departe poate merge invocarea prezumției de nevinovăție în cazul unui operator economic al cărui sediu este percheziționat de DNA într-o anchetă privind corupția și spălarea de bani în achiziții publice din 2022 până în prezent?
Citește mai mult în SăptămânaFinanciară.

Fii primul care comentează