SPIT a emis aproape 65.000 de somații de plată

SPIT Constanța

Serviciul Public de Impozite și Taxe a demarat procedura de urmărire și executare silită prin comunicarea somațiilor de plată tuturor contribuabililor care figurează cu obligații fiscale neachitate la termenele scadente:

  • 01.04.2019, 30.09.2019;
  • 31.03.2020, 30.09.2020;
  • 31.03.2021.

Numărul total al somațiilor este de 64.911, din care 59.338 pentru persoane fizice (91% din total) şi 5.573 pentru persoane juridice (9% din total).

Pentru neachitarea obligațiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare termenelor scadente sus-menționate sunt calculate majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună, până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv.

Având în vedere prevederile art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc faptul că se continuă măsurile de executare silită dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somațiilor nu se sting debitele, contribuabilii pot evita creșterea majorărilor de întârziere și  continuarea procedurii  de executare silită (înființarea popririlor pe disponibilitățile din bănci, pe venituri, sechestrul asigurator asupra bunurilor) prin achitarea în cel mai scurt timp a impozitelor și taxelor datorate.

Reamintim că la nivel local  a fost adoptată Hotărârea nr. 87/2021 privind aprobarea unor facilități fiscale și a Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii în baza căreia, urmând procedura aprobată și îndeplinind condițiile stabilite, puteți beneficia de anularea  accesoriilor (majorărilor de întârziere) aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020, inclusiv.

Fii alături de noi pe Facebook

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*