Unul dintre cei șapte acționari ai Air Connect Aviation, compania care zboară de și de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, a cerut intrarea în insolvență a societății comerciale.
Alin Crețu a solicitat vineri, 18 august 2023, Tribunalului Ilfov intrarea în insolvență a firmei sub care compania aeriană AirConnect își desfășoară activitatea comercială, potrivit sursei Boardingpass.ro.
Până la publicarea articolului de către Boardingpass.ro, Secția Civilă a Tribunalului Ilfov nu a stabilit un termen de judecată pentru acest dosar. BoardingPass a solicitat un punct de vedere companiei aeriene și lui Alin Crețu, iar răspunsurile acestora vor fi publicate îndată ce vor fi primite.
Suceveanul Alin Crețu este unul dintre cei șapte acționari ai Air Connect Aviation Group SA, deținând 15,39% din acțiunile acestei societăți comerciale. Conform datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), acesta a intrat în acționariatul AirConnect în data de 27 iulie 2022 cu un aport de un milion de lei la capitalul companiei.
Recomandare: AirConnect a început cu stângul zborurile din Constanța: a scos Suceava de pe listă
Ceilalți șase acționari ai societății comerciale Air Connect Aviation Group SA sunt: Cosmin Adrian Pop – 15,38%; Florin Necula – 15,39%; Tudor Zamfir Constantinescu – 15,38%; Regional Air Suport SRL – 15,39%; Spark Capital Systems SRL – 7,69%; Karpaten Outgoing SRL – 15,38%.
În 12 iunie 2023, RAMS Center SRL, proprietara companiei aeriene HelloJets, a fost numită administrator a companiei Air Connect Aviation Group SRL, iar Alin Crețu a votat împotriva acestei decizii dar a fost adoptată datorită majorității favorabile.
În 12 iunie 2023, RAMS Center SRL, proprietara companiei aeriene HelloJets, a fost numită administrator a companiei Air Connect Aviation Group SRL, iar Alin Crețu a votat împotriva acestei decizii dar a fost adoptată datorită majorității favorabile, potrivit Boardingpass.ro.
Fii primul care comentează