Un Audi A6 de protocol folosit de Klaus Iohannis, scos la licitație

Prețul de pornire este 1.000 de euro

Un autoturism de protocol utilizat de președintele României, Klaus Iohannis, este scos la licitație cu un preț de pornire de numai 1.000 de euro. Este vorba despre un Audi A6 3.2 FSI, fabricat în 2005, pus în vânzare de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark.

Autoturismul face parte din selecția evenimentului „Time to Bid — Licitația de Ceasuri & Accesorii de Lux”, programat luni, 24 februarie, de la ora 18.00. Licitația se va desfășura hibrid: cu prezență fizică la Palatul Cesianu-Racoviță (str. C.A. Rosetti nr. 5, București) și online, pe platforma Artmark Live. Accesul publicului este liber, iar participarea la licitație se face pe baza unui cont gratuit de colecționar, ce poate fi creat pe site-ul artmark.ro.

Detalii despre mașină

Potrivit organizatorilor, mașina a fost folosită rar, având un kilometraj de aproximativ 120.000 km. Deși are aproape două decenii vechime, autoturismul este descris ca fiind în stare tehnică bună, deplin funcțional, cu revizia efectuată recent. Uzura este considerată normală raportat la anul de fabricație. Dotările includ scaune încălzite, climatizare automată și sistem infotainment.

Vânzarea se face în baza unei hotărâri a Consiliului Local Sibiu, în cadrul programului de înnoire a flotei administrative și de protocol.

A6, în flote oficiale

Modelele Audi A6 au fost, de-a lungul timpului, o opțiune frecventă pentru flote oficiale în Europa, datorită echilibrului dintre discreție, confort și prestanță. Presa internațională a consemnat inclusiv utilizarea unui Audi A6 în flota oficială a regelui Charles al III-lea, detaliu care confirmă statutul acestui model în transportul instituțional la nivel înalt.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*