Scandal fără precedent în Primăria Constanța. Vergil Chițac a fost un car de nervi într-o ședință a unei comisii de specialitate a Consiliului Municipal, în care s-a discutat despre majorarea salariilor la Clubul Sportiv Municipal.
Felicia Ovanesian, consilier independent, a cerut explicații lui Andrei Talpeș, directorul clubului, referitor la faptul că a cerut majorarea salariilor, deși acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de a plăti sportivii și antrenorii, care au restanțe de circa șase luni.
„Este o situație nefericită, știu că timingul nu e bun. Nu este vina lor că nu suntem plătiți de atâtea luni. În acest moment, finanțarea vine, în proporție de 98%, de la Primăria Constanța. Primarul este la curent cu toate aceste probleme. Nu s-a luat nicio decizie în acest club fără înștiințarea primarului Vergil Chițac, verbală sau în scris. Toată lumea știe despre problemele care sunt acum. Consider că dacă n-am fi fost subfinnațați, nu am fi ajuns în această situație critică.”, a spus Talpeș.
Primarul, prezent la discuția online, nervos pe bună dreptate, a ținut să răspundă acuzațiilor și l-a pus la punct pe Talpeș, pe care l-a acuzat de management extrem de prost. Edilul a precizat și că bugetul CSM este de circa 4 ori mai mare decât al altor cluburi similare, de pildă cel din Craiova.
Talpeș pare că l-a luat puțin și la mișto pe primar: „Nu știu cine vorbește”, a spus el, deși, la câte discuții au avut, ar fi putut să-i recunoască vocea.
Iată ce spune Vergil Chițac, căruia, în acest caz, îi dăm dreptate 100%.
„Talpeș a cheltuit în 2023 suma de 51 de milioane de lei. În 2024, a intrat cu restanțe. Eu, în 2024, le-am spus atât lui, cât și viceprimarului: „Aveți 35 de milioane de lei, vă rog să vă încadrați în acest buget.” Bugetul Constanței a fost aprobat cu 35 de milioane de lei. Care este motivul pentru care domnul Talpeș nu s-a încadrat în buget și susține că este subfinanțat? Este o problemă de prost management. Să vă spun ce a făcut domnul Talpeș.
Domnul Talpeș, când s-au epuizat contractele cu sportivii în luna iunie, în loc să renegocieze contractele ca să se încadreze în buget, a semnat contracte pe mii de euro, exact ca cele din 2023. Astfel, a ajuns în luna septembrie să spună: „Nu mai am bani, mi s-au terminat banii de salarii.” Păi de ce, domnule Talpeș? V-au lipsit banii pentru salarii pentru că aveați un buget clar, în care trebuia să vă încadrați.
În luna septembrie, i-am spus așa: „Domnule, în măsura în care mai am bani, nu știu, pentru că ne așteaptă vremuri grele și trebuie să facem plăți, iar în situația asta suntem acum, aș putea să vedem dacă vă mai dăm bani.” Și, cu țârâita, am luat bani de unde am putut și i-am mai dat 3 milioane de lei domnului Talpeș.
Evident, i-am făcut o rectificare de buget și i-am adăugat șase milioane, de la 35 la 41, fiind convins că am putea găsi banii aceștia. Dar acești bani erau doar pe hârtie. Deci, domnul Talpeș acum a cheltuit 38 de milioane de lei și are tupeul să ne spună că mai vrea 3 milioane de lei? Este o lipsă crasă de management în momentul de față, pentru că nu s-a încadrat într-un buget.
Asta în condițiile în care cluburi de renume nu au mai mult de 11 milioane de lei anul acesta. Clubul din Craiova, de exemplu, nu are mai mult de 11 milioane de lei, iar alte cluburi – vă pot da toată lista – funcționează cu bugete similare. Cum puteți spune că sunteți subfinanțat? Sunteți subfinanțat pentru că nu ați negociat contractele astfel încât să vă încadrați în buget. Aveți un management extrem de prost, domnule Talpeș!”
Vă reamintim că Andrei Talpeș a câștigat un concurs pentru postul de director al CSM, concurs de care s-a ocupat viceprimarul de atunci Ionuț Rusu. Echipa primăriei a introdus o clauză unică în România în cerințe, care părea croită pentru Talpeș: aceea de a avea în CV cursuri internaționale. Talpeș avea un astfel de curs online de circa o lună. Detalii AICI.
Întreaga ședință poate fi ascultată AICI.
- Felicia Ovanesian, consilier local: „Eventual să se renunțe la o parte din sportivi, din antrenori…”.
- Vergil Chițac, primar: „Nu știu, e treaba dumnealui ce face. Trebuia să se încadreze în buget. Care e treaba mea, în afară de a le da niște bani? Consiliul a aprobat 35.000.000 lei în luna mai”.
- F.O.: „Și în 2023 le-am dat 50.000.000”.
- V.C.: „Le-am dat pentru că am avut. Când se termină anul competițional, se negociază contractele”
- Andrei Talpeș, director CSM: „Vrea să-i răspund domnului primar, pentru că a făcut niște afirmații și acuzații”.
- V.C.: „Ce anume? Ce să-mi răspunzi? Ia, poftim, chiar vreau să răspunzi față de ce am spus eu”.
- A.T.: „Mă surprinde faptul că dumneavoastră păreți surprins de situația de acum”.
- V.C.: „Ce înseamnă subfinanțare? Explicați-mi!”
- A.T.: „Lăsați-mă să vă răspund, eu nu v-am întrerupt, din respectul pe care vi-l port și pentru funcția pe care o ocupați. Ați făcut niște acuzații la adresa mea, la adresa clubului pe care îl conduc, la adresa sportivilor. Ați spus că orice prost știe să cheltuie bani”.
- V.C.: „Dumneavoastră ce faceți? Faceți publică o conversație privată avută pe WhatsApp? Atâta caracter aveți? Uitați, fac eu publică acum discuția. Am spus: „Într-adevăr, orice prost știe să cheltuie un purcoi de bani”.
- A.T.: „Craiova a avut un buget de 18.000.000 de lei, cu 179 de sportivi și 57 de medalii. Constanța are 1.131 de sportivi”.
- V.C.: „Nu mă interesează. Dumneavoastră trebuia să vă încadrați în buget. Nu pricepeți?”.
- A.T.: „Pe dumneavoastră nu vă interesează performanțele clubului, dar pe mine mă interesează. De ce ați mai făcut CSM-ul, domnule primar?”.
- V.C.: „Nu, pe mine mă interesează sportul de masă. Nu performanțe sportive. Să dați mii de euro la cluburile dumneavoastră preferate”.
- A.T.: „Mai aveți să ne dați dintr-o HCL (Hotărâre a Consiliului Local) 3.270.000 de lei”.
- V.C.: „Domnule Talpeș, nu fiți ipocrit! Ați avut 35.000.000 de lei”.
- A.T.: „Orice decizie pe care am luat-o, ați fost înștiințat și-n scris, și verbal. Nu aveți cum să băgați 100.000.000 de lei, iar la final, să nu ne înscriem în cupe europene. O lichidare în sport se face în timp”.
- V.C.: „Domnule Talpeș, nu aveți ce să vorbiți. Nu v-ați încadrat în buget și cu asta-basta”.
- F.O.: „Sunt de acord cu domnul Talpeș. Cât mai aveți nevoie pentru a salva situația? 6.000.000? Vom face noi un Proiect de Hotărâre pentru a încerca să obținem această sumă”.
Fii primul care comentează