Parlamentul a votat legea care prevede fundamentarea politicilor salariale și în special a salariului minim în baza coșului minim pentru un trai decent. INS va actualiza anual valoarea cosului pentru un trai minim decent, care va deveni principalul element de referinta in stabilirea salariului minim.
Conform unui studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert, Syndex România și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții, în baza căruia a fost fundamentat proiectul de lege, valoarea coșului lunar pentru un trai minim decent pentru luna octombrie 2018 era de 6762 de lei pentru o gospodărie formată din 4 persoane, dintre care doi adulți și doi copii cu vârsta de până în 14 ani. Pe viitor, conform noii legi adoptate, valoarea coșului minim pentru un trai decent va fi actualizată anual de către Institutul Național de Statistică, reprezentând principalul element de referință în stabilirea salariului minim.
Proiectul de lege a fost inițiat de 3 parlamentari: Adrian Dohotaru, Adrian Solomon și Gabriela Crețu. Adoptarea sa este rezultatul unui efort susținut al Campaniei pentru Viață și Muncă Decentă (VMD), care a susținut constant că decuplarea politicilor salariale de coşul de consum pentru un trai decent face ca multe dintre familiile de salariaţi din România să trăiască sub limita de sărăcie.
Deşi România a înregistrat în ultimii ani o creștere susținută a salariului minim, valoarea acestuia a rămas mică raportat la necesitățile unui trai decent. În prezent, salariul minim reprezintă doar 50% din valoarea coșului lunar pentru un trai minim decent (stabilit la 2552 RON net lunar pentru o persoană singură). Mai mult decât atât, 85% din contractele de muncă înregistrate în 2018 aveau valori mai mici decât coșul minim de consum pentru un trai decent.
Necorelarea politicilor salariale cu coșul minim pentru un trai decent condamnă angajații la un trai aflat la limita subzistenței, România fiind, de altfel, țara cu cea mai mare pondere a celor ce muncesc, dar se află în risc de sărăcie din Uniunea Europeană.
Detalii privind Campania pentru Viață și Muncă Decentă (VMD) găsiți aici: https://monitorsocial.ro/campanii/
Fii primul care comentează