CNAIR a alocat peste 17 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate al drumului expres Constanța – Tulcea

drumul expres constanța tulcea

Asocierea Search Corporation – Egis România va elabora studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Constanța – Tulcea, valoarea contractului fiind de 17,845 milioane de lei fără TVA, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Vineri, 10 iulie 2020, CNAIR a semnat contractul de servicii având ca obiect „Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru Drum Expres Constanţa-Tulcea”, cu ofertantul desemnat câştigător al procedurii de achiziţie publică, Asocierea Search Corporation SRL – Egis România SA. Valoarea contractului este de 17.845.626,28 lei fără TVA. Durata Contractului de servicii este de 24 luni de la data de începere a contractului”, precizează compania de drumuri într-un comunicat.

Proiectul are ca scop realizarea unui sector de drum expres între localităţile Ovidiu şi Tulcea, acesta făcând parte din strategia de implementare la nivel naţional pentru Drumul Expres cu denumirea generică „Dobrogea Expres” şi care realizează legătura între localităţile Constanţa – Babadag – Tulcea – Isaccea – Măcin – Brăila.

Potrivit CNAIR, acest drum va asigura baza necesară cererii de transport în creştere şi un grad ridicat de siguranţă a traficului rutier.

Proiectul „Drum Expres Constanţa – Tulcea” este prevăzut în Master Planul General de Transport al României (MPGT) şi este inclus în Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*