Construirea drumului Dobrogea Expres, care va face legătura între localitățile Constanța – Babadag – Tulcea – Isaccea – Măcin – Brăila, este din ce în ce mai aproape.
Președintele Consiliului Județean Constanța Mihai LUPU a avut astăzi o primă întâlnire de lucru cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și cei ai proiectantului Asocierea Search Corporation SRL – Elgis Romania SA.Drumul dintre Constanța și Tulcea se parcurge în prezent în aproximativ două ore.
Prin construirea drumului expres dintre cele două localități, se are în vedere reducerea timpului de călătorie și implicit a condițiilor de siguranță a traficului rutier. În acest sens, astăzi au fost prezentate patru alternative de traseu cu lungimi cuprinse între 106 și 158 km. Valoarea inițială estimată a contractului este de aproximativ 18 milioane lei.
„Prin construirea acestui drum expres cel mai mult va avea de câștigat sectorul turistic al celor două județe, Constanța și Tulcea. Totodată, acest drum expres va avea un impact major pozitiv asupra creșterii economice din regiune, precum și a numărului agenților economici. Un factor care a împiedicat, până în prezent, mobilitatea urbană, așa cum am mai spus de multe ori, este reprezentat de plata taxei pe care locuitorii și turiștii o achită pentru a intra sau ieși din județele Constanța și Tulcea. Lucru care nu mi se pare firesc! Această taxă are un impact negativ și asupra transportatorilor comerciali și consider că ar trebui eliminată cât de curând posibil. Întâlnirea de astăzi, a fost o primă dezbatere dintr-o serie de sesiuni de lucru, ce se vor concretiza prin construirea Drumului Dobrogea Expres, atât de necesar locuitorilor Dobrogei”, a declarat Mihai LUPU, Președintele Consiliului Județean Constanța.
18 milioane este doar studiul, nu drumul