Bulevardele 1 Mai și Al. Lăpușneanu, modernizate cu 91 milioane lei. Benzi speciale pentru autobuze în locul parcărilor

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat astăzi, 24.03.2021, contractul de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și Stațiunea Mamaia“.

Semnarea contractului prin care vor fi demarate lucrările are loc la un an de când a fost parafat contractul de finanțare dintre autoritatea locală și Agenția pentru Dezvoltare Regională SUD-EST a unui proiect care vizează reabilitarea tronsonului dintre Gară și stațiunea Mamaia (b-dul 1 Decembrie 1918 și b-dul Alexandru Lăpușneanu), un proiect care se pliază pe nevoile actuale de mobilitate din Constanța.

Primarul Vergil Chițac a declarat: „Prin aceste lucrări urmărim încurajarea utilizării transportului public și a celui alternativ, fluidizarea traficului și eliminarea poluării. Mai mult decât atât, concomitent cu acest proiect vom proceda și la înlocuirea magistralei termice de pe același tronson pentru a evita clasicele situații în care o lucrare nouă de suprafață este spartă imediat pentru lucrări la rețelele subterane. În acest fel, câștigăm pe toate planurile“.

Revenind la proiectul semnat astăzi, acesta presupune execuția următoarelor lucrări:

  • modernizarea și resistematizarea spațiului rutier existent (introducere benzi dedicate transportului public, amenajare piste pentru biciclete, reabilitare stații pentru transportul public, reamenajare trotuare etc.);
  • amenajări peisagere (spații verzi și plantare copaci);
  • instalații electrice și iluminat public pentru pistele de biciclete și trotuare;
  • dotări și mobilier urban inteligent;
  • infrastructură de comunicații.

Mai exact, vorbim despre 143.000 mp de asfalt, peste 44.000 mp de trotuare, aproape 8 km de piste de biciclete, peste 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public, iar tot acest traseu va fi adaptat pentru persoanele cu dizabilități.

Proiectul are o valoare 91.361.614, 40 lei și se derulează prin Programul Operațional Regional 2014 -2020, Axa prioritară 4. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de îmbunătățirea mobilității urbane în Municipiul Constanța, prin resistematizarea infrastructurii de transport corespunzătoare arterelor rutiere bd. 1 Decembrie 1918 și bd. Alexandru Lăpușneanu, în vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creșterea atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale, precum și adaptarea la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*