Rata șomajului la finalul anului

somaj

Rata șomajului în luna decembrie 2020 a fost aproximativ la același nivel cu cea înregistrată în luna precedentă, dar cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată în luna decembrie a anului anterior, a anunțat, joi, Direcția Județeană de Statistică.

În evoluția lunară a ratei șomajului din județul Constanța, se poate observa influența activității turistice sezoniere, specifice acestui județ.

Astfel, în lunile de vară rata șomajului scade cu aproximativ 0,6 puncte procentuale, față de cea înregistrată în extrasezon. Rata șomajului calculată pentru bărbați (2,1%) a fost cu 1,9 puncte procentuale mai mică decât cea calculată pentru femei, în județul Constanța.

Scăderea ratei șomajului în lunile de vară este mai accentuată pentru persoanele de sex feminin, rata șomajului calculată pentru persoanele de sex masculin fiind mai puțin afectată de influențe sezoniere.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*