Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat că în 2022 nu va exista o taxă auto sau o taxă de primă înmatriculare, precizând că de câteva săptămâni se lucrează la eficientizarea programului Rabla.
Tanczos Barna a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în câteva zile va fi finalizat programul Rabla pentru versiunea 2022-2024. “În 2022 sigur nu va exista o taxă auto, taxă de mediu sau taxă de primă înmatriculare. Printre altele, din acest motiv, de câteva săptămâni bune lucrăm la eficientizarea programului Rabla. În câteva ore, câteva zile, adică săptămâna aceasta se finalizează programul Rabla pentru versiunea 2022-2024. Am promis asociaţiilor de profil o predicitibilitate”, a afirmat ministrul Mediului.
El a explicat că această predictibilitate se referă la chestiuni legate de finanţare şi de avantajele unui asemenea program.
Ministrul Mediului a precizat că în prezent există măsuri de încurajare a celor care doresc să cumpere autoturisme noi.
„În momentul de faţă nu există măsuri de descurajare, există măsuri de încurajare a celor care vor să cumpere maşini noi, inclusiv pentru a susţine industria autohtonă, producţia autoturismelor din România”, a transmis Tánczos Barna.
Vă recomandăm și:
Ungaria a terminat partea sa din Via Carpatia, drumul care leagă Constanța de Lituania
Fii primul care comentează