GSP Training oferă cursuri de calificare pentru tineri. Vrei să primești 25.000 de euro pentru a-ți deschide o afacere?

Tinerii își găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă, în special cei din mediul rural. Din cauza veniturilor reduse sau a lipsei de educație, mulți nu reușesc să se integreze pe piața muncii. În sprijinul lor vin GSP Training SRL şi Ioanida Turism SRL care organizează cursuri de calificare pentru cei cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani.

Aceștia vor participa la diferite programe, vor beneficia de consiliere și vor fi ajutați să-și găsească un job potrivit.

„Avem mai multe cursuri de calificare: de la cursuri de bază, mergând în sus, până la cursuri de antreprenoriat pentru care Uniunea Europeană furnizează subvenții. 25.000 de euro pentru înființarea unei afaceri”, a declarat Mitruţ Caraivan, coordonator proiect „Cursuri NEETs”.

Condiția este ca afacerea să funcționeze minimum un an de zile și să aibă doi angajați. De această finanțare vor beneficia 37 de cursanți dintre cei 160 de tineri înscriși în program.

„Aceștia vor beneficia și de servicii de monitorizare din partea noastră pe durata acelui an și în continuare, mergând în jos pentru cursurile de calificare și ceilalți vor beneficia de servicii de mediere, de consiliere din partea noastră, ulterior terminării cursurilor pentru angajare, pentru a-și redacta un CV, pentru târguri de job-uri, pentru a-i aduce practic față în față”, a precizat Mitruţ Caraivan, coordonator proiect „Cursuri NEETs”.

Pe lângă programul de antreprenoriat, în cadrul proiectului, tinerii au la dispoziție o paletă largă de cursuri de calificare în diferite profesii.

„Proiectul oferă un spectru destul de larg de cursuri, printre care se numără și cele tehnice: avem cursuri de sudor electric, lăcătuș mecanic, timonier, electrician de nave, dar și cursuri cu profil non-tehnic: animator, lucrător comercial, administrator de pensiune și multe altele”, a declarat Livia Mircoveanu, responsabil formare.

Tinerii interesați pot suna la numerele de telefon 0725.402.822 sau 0725.402.552 și vor primi toate detaliile necesare înscrierii. Proiectul are o valoare de 4 milioane de euro. Printre parteneri se numără și cea mai mare companie furnizoare de servicii integrate offshore pentru industria de petrol și gaze, GSP, şi Ioanida Turism.

Pentru înscrieri și detalii suplimentare puteți folosi și următoarele date de contact:

Email: neets@gsptraining.ro

www.150821.neets.ro

Facebook/cursuri.neets

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*