În 1950, arhitecți deținuți politic proiectau un stadion de 25.000 de locuri la Constanța. După 70 de ani, în locul lui va apărea unul de 18.000 de locuri.
Actualul stadion Gheorghe Hagi din Constanța va fi dărâmat și în locul lui va fi construit unul nou – nu se știe când. Ce se știe însă este că ambițiile sunt mici. Dacă în 1950, arhitecții proiectau unul de 25.000 de locuri, acum va avea 18.000.
Povestea stadionului din Constanța este fabuloasă. Încă de la început, s-a gândit mai mult decât un stadion: un întreg complex.
Terenul vizat, de circa 40 de hectare, era plin de gropi și gunoaie pe care vântul le împrăștia în cartierele orașului. Mirosul greu era insuportabil.
Comuniștii aleg pe cei mai buni arhitecți din țară. Au strâns o echipă formată din G.M. Cantacuzino, Constantin Joja, Sorin Obreja, Virgil Antonescu, Constantin Mucichescu și alții, coordonată de Ioan Pușchilă. Acesta a coordonat lucrările. Toți aveau ceva în comun: erau deținuți politici.
Au avut ca model un proiect tip, de origine sovietică, ce putea fi însă adaptat. Arhitecții au proiectat un complex care cuprindea și o fântână arteziană, Fântâna Dragonului, o piață publică și un parc. Au folosit elemente care evocă arhitectura stadioanelor grecești antice. Regăsim elemente folosite la stadionul olimpic din Berlin, dar și loje în formă de templu grecesc.
Când a fost gata, numele arhitecților nu au fost menționate nici în revistele de specialitate, nici în ziarele vremii.
Nu numai că stadionul a fost proiectat de deținuți politici, dar a și fost construit de ei. Erau anii 50, când munca era folosită ca metodă de reeducare.
Fântâna Dragonului este cel mai mare edificiu de acest gen din țară. Din cupa centrală, care se sprijină pe spatele unor dragoni, apa se revărsa în patru bazine dispuse în cascadă. Trecerea apei dintr-un bazin în altul se făcea prin gura unor dragoni. Din păcate, acum se află în paragină.
Stadionul s-a construit cu piatră de Canara, de Codru, din Babadag și de Bașchioi. Această piatră are o duritate mare și a fost utilizată ca piatră cioplită şi de talie la suprafeţele supuse uzurii, la feţele orizontale şi verticale ale gradenelor.
Arhitecții au calculat că stadionul trebuie să aibă 25.000 de locuri. Nu au scos cifra din burtă. Aceasta reprezenta 15% din populația orașului, de circa 120.000 – 130.000 de persoane, la care s-au adăugat 5.000 de spectatori care puteau veni din stațiunile de lângă Constanța, și anume Mamaia, Eforie, Vasile Roaită (actuala Eforie Nord) și Techirghiol.
Actuala administrație vrea stadion de 18.000 de locuri
Stadionul se va dărâma. Primii pași pentru construirea unui nou edificiu au fost făcuți de primarul Decebal Făgădău. Proiectul său este continuat de actualul primar, Vergil Chițac. Acesta a convocat pentru 3 august o ședință de Consiliu Municipal extraordinară în care propune un proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru investiţia „Construire stadion „Gheorghe Hagi”, str. Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa”. Deși populația orașului a crescut, stadionul este proiectat la numai 18.000 de locuri. Un regres.
Valoarea totală a investiției este de 498 milioane lei, din care Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții, pune 477 milioane lei.
Cluj Arena din Cluj-Napoca, construit în 2011 pe locul fostului stadion, are o capacitate de 30.201 locuri, majoritatea acoperite.
Cine a fost arhitectul Ioan Pușchilă
Ioan Puşchilă s-a născut la Cernavodă în anul 1913. După şcoala primară pe care a absolvit-o în oraşul natal, a urmat liceul la Braşov şi apoi Politehnica din Bucureşti. În timpul studenţiei s-a îmbolnăvit de TBC şi a abandonat cursurile, o perioadă retrăgându-se în Cernavodă unde a fost profesor de matematică. Ulterior, a ales să urmeze arhitectura, proiectând şi urmărind şantiere, în special la Bucureşti.
Jurnalista Mariana Iancu i-a scris povestea vieții în Adevărul.
„Deşi nu a fost un membru al Mişcării Legionare, a avut simpatii de dreapta, fiind prieten cu sculptorul Anastase Puiu şi arhitectul Constantin Joja. După venirea gardiştilor la putere, şeful legionarilor din Constanţa, Eugen Teodorescu, i-a propus să devină primar la Cernavodă, post pe care l-a acceptat. În doar câteva luni cât a deţinut această funcţie a reuşit să proiecteze şi să construiască sediul primăriei, scrie Adevărul.
Faptul că s-a învârtit în cercurile legionare l-a costat libertatea. În timpul rebeliunii legionare, se afla la Bucureşti, unde plecase pentru a procura alimente. A fost chemat la Comisariatul de Poliţie Cernavodă, unde a fost acuzat de port ilegal de armă, deşi el mărturisise în faţa organelor de anchetă că a aruncat pe geam revolverul pe care îl avea asupra sa. Cu toate acestea, a fost arestat, dar completul de judecată l-a achitat „faptele neînscriindu-se în textele penale pentru care a fost trimis în judecată“.
După venirea comuniştilor la putere, Securitatea îl considerat un individ periculos, iar în 1949 Tribunalului Militar Bucureşti l-a condamnat pe arhitectul Puşchilă la şapte ani temniţă grea pentru uneltire contra orânduirii sociale. „Documentele de arhivă vorbesc despre faptul că, alături de mai mulţi arhitecţi, el strângea ajutoare în haine, bani şi alimente pentru familiile celor arestaţi. Treaba asta a devenit imediat «ajutor legionar» şi «reorganizare legionară» în viziunea Securităţii“, spune Vlad Mitric-Ciupe.
A salvat mai mulţi deţinuţi
A trecut prin mai multe închisori: Jilava, Aiud, unde erau întemniţaţi cei mai periculoşi oameni pentru orânduirea comunistă, pentru ca în anul 1950 să îl găsim la Colonia Poarta Albă. Cei care îl supravegheau au descoperit la scurt timp că este un intelectual de care noua orânduire are nevoie, astfel că după câteva luni a devenit conducătorul unei brigăzi a constructorilor de la Peninsulă.
Deşi nu mai lucra la târnăcop, cazarmamentul şi mâncarea erau aceleaşi ca şi în cazul celorlalţi deţinuţi, funcţia pe care o îndeplinea i-a permis să ajute alţi oameni. „În puşcăriile comuniste una dintre pedepse era izolarea. La Canal, aceasta consta în închiderea într-un ţarc de sârmă ghimpată, unde deţinuţii erau lăsaţi în ploaie, vânt sau sub un soare arzător, cu mâncare odată la câteva zile. Există astăzi mărturii conform cărora Puşchilă, atunci când vedea oameni în acel ţarc, se ducea la supraveghetori insistând că: «Ăsta e cel mai bun constructor, voi vreţi să sabotaţi munca?» şi astfel reuşea să salveze vieţile multor deţinuţi. Aşa l-a salvat şi pe marele arhitect G.M.Cantacuzino, care tocmai ajunsese la Canal, venind complet dărâmat fizic din puşcăria Aiudului“, povesteşte Vlad Mitric-Ciupe.
Stadionul Farul din Constanţa
Cât timp a fost închis în coloniile Canalului, Puşchilă a proiectat şi a urmărit execuţia Centrului de Coordonare al Canalului din Constanţa (în prezent sediul Arhivelor Naţionale), apoi, împreună cu un grup de alţi arhitecţi (G. M. Cantacuzino, Constantin Joja, Sorin Obreja, Virgil Antonescu, Constantin Mucichescu şi alţii), a lucrat la Stadionul Farul din Constanţa şi la Fântâna Dragonului din apropiere, ambele acum abandonate. Un deţinut care a lucrat la cele dou obiective povesteşte în cartea „Arhitecţii români şi detenţia politică 1944-1964. Între destin concentraţionar şi vocaţie profesională“, cum se lăudau comuniştii cu realizările lor: „Duminca noi stăteam încuiaţi în baraca de lângă stadion şi venea tineretul progresist, comunist, şi se poza pe la vagoneţi. Şi apăreau în gazetă informaţii că Stadionul Constanţa e făcut dă tineretul comunist al Constanţei, care lucrează voluntar şi face şi drege; să pozau la vagoneţii unde transpiram noi“.
Autorul principal al proiectului Spitalului Judeţean
După ce a ieşit din puşcărie, bolnav, s-a angajat ca maistru ipsosar la Institutul Agronomic, apoi a fost colaborator pentru desene la Editura Ştiinţifică, ulterior reuşind să intre într-un institut de proiectări. „Aşa cum scriitorii interzişi ajunseseră să facă stilizări literare pentru alţii, Puşchilă corecta – într-o primă instanţă – proiectele de arhitectură ale colegilor mai bine plasaţi în ierarhia institutului. Aşa l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiadi, căruia îi completa o serie de proiecte. «Măi, Ioane, i-a spus el la un moment dat lui Puşchilă, eu sunt prieten cu primul secretar de la Constanţa. Ei vor să facă un spital judeţean. Nu vrei să te duci?», l-a întrebat el. Puşchilă nu avea mari speranţe că va primi proiectul, dat fiind trecutul său. Numai că Vasile Vâlcu, care la acea vreme era prim-secretar al Comitetului Regiunii PMR Dobrogea, i-a spus: «Pe mine nu mă interesează altceva, eu vreau să ştiu dacă ştii să faci spitale?». «Am lucrat la spitalul municipal din Constanţa, la sfârşitul anilor ʼ30», i-a răspuns Puşchilă. «Atunci eşti omul meu», i-a replicat Vâlcu“, povesteşte Vlad Mitric-Ciupe.
Aşa se face că Puşchilă, fost deţinut politic, a fost autorul principal al proiectului Spitalului Judeţean Constanţa, care a fost inaugurat la începutul anilor ʼ60.
După câţiva ani, în momentul demarării la nivel naţional a campaniei de proiectare şi execuţie a noilor sedii ale judeţenelor de partid din 1968, o directivă venită de la Cabinetul I a stabilit ca la Constanţa să fie ales „ăla care a făcut spitalul“. Proiectul Casei Albe, unde în prezent funcţionează primăria, prefectura şi consiliul judeţean, a fost finalizat în 1969, iar Ioan Puşchilă a primit premiul Uniunii Arhitecţilor. Prima de 100.000 lei acordată de partid nu a ajuns la el, fiind împărţită de către cei din conducerea locală, aşa cum a povestit fiica sa.
După Casa Albă, Puşchilă a fost şef de proiect al staţiunii Venus, şi, până când a ieşit la pensie, în 1971, a mai realizat Căminul Marinarilor din Constanţa, Căminul de Partid şi ferma Sibioara. În ultimii ani, pe baza ideilor lui, s-au ridicat la Poarta Albă şi Năvodari două memoriale dedicate celor care au suferit şi pierit în coloniile de muncă amenajate de-a lungul Canalului Dunăre–Marea Neagră. A murit în 1997, lăsând în urmă o familie de arhitecţi, toţi cei trei copii urmându-i meseria.”
Fii primul care comentează