Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a avut o întâlnire de lucru foarte bună cu David Turk – Secretar adjunct pentru Energie din Statele Unite – pentru a discuta despre stadiul proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România.
„Oficialul american a transmis că DOE (Department of Energy) analizează posibilitatea implicării în finanțarea construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea și de la EximBank.”, a declarat acesta.
De asemenea, a discutat și despre proiectul SMR (small modular reactor), despre situația actuală din regiunea noastră, inclusiv a sistemului energetic din Ucraina și Republica Moldova, state afectate din cauza războiului agresiv al Rusiei.
„Am transmis că România susține cele două state și vom continua să o facem și le mulțumim SUA pentru suportul acordat până acum și pe viitor. România și SUA au un parteneriat strategic solid, iar energia reprezintă o componentă importantă în prezent și pe viitor.”, a spus ministrul.
Tot el a afirmat că patru companii, Fluor Corporation (USA), Sargent & Lundy (USA), SNC Lavalin (Canada) şi Framatome (Franţa), vor explora oportunităţi de cooperare în domeniul nuclear civil, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea reactoarelor nucleare tradiţionale, cât şi avansate, cu Nuclearelectrica.
„Secretarul pentru Energie Jennifer Granholm este o susţinătoare a dezvoltării şi inovării în domeniul energiei, inclusiv în România. Astăzi (miercuri – n. r.), în marja conferinţei Internaţională Ministerială pentru Energie Nucleară în Secolul 21, am participat împreună cu Jennifer Granholm şi cu Jonathan Wilkinson, ministrul Resurselor Naturale, din Canada, la un anunţ foarte important pentru dezvoltarea programului nuclear civil din ţara noastră: companiile Fluor Corporation (USA), Sargent & Lundy (USA), SNC Lavalin (Canada) şi Framatome (Franţa) vor explora oportunităţi de cooperare în domeniul nuclear civil, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea reactoarelor nucleare tradiţionale, cât şi avansate, cu Nuclearelectrica (România)”, a scris ministrul, care participă în aceste zile, la Washington, la conferinţa organizată de IAEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică).
El a subliniat că aceste patru companii sunt furnizori de top la nivel mondial de tehnologie nucleară şi inginerie, achiziţii şi management al construcţiilor şi “aduc cunoştinţe de neegalat în furnizarea de energie nucleară de clasă mondială în siguranţă şi în siguranţă, iar parteneriatul cu SNN demonstrează experienţa şi profesionalismul în domeniul nuclear pe care îl deţine România”.
„Prin aceste parteneriate ne vom atinge şi ţintele de decarbonare şi, totodată, vom întări independenţa şi securitatea energetică, foarte importante în actualul context geopolitic. Prin cooperare vom demonstra că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă politică. Parteneriatul dintre România – SUA – Canada şi Franţa va aduce noi oportunităţi pentru viitorul energiei nucleare, aşa cum spune şi motto-ul conferinţei ‘Atoms for peace and Development’”, a adăugat şeful de la Energie.
Fii primul care comentează