Control cu scandal în Satul de Vacanță. Au aruncat cu mâncare în comisarii Protecției Consumatorilor VIDEO

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, vineri seara, mai mulţi comercianţi din Satul de Vacanţă din Constanţa, iar acţiunea s-a lăsat cu scandal. Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că echipele de control au fost înjurate şi s-a aruncat cu mâncare în comisarii instituţiei.

ANPC a descoperit că în acele unităţi se gătea pe trotuar, iar alimentele nu erau ţinute la temperatura potrivită.

„În Satul de Vacanţă a ieşit în această seară o întreagă revoluţie. Suntem deja la a patra acţiune de control din această vară, acţiune în cadrul căreia am arătat încă şi încă o dată, probabil de patru ori faptul că nu se poate găti ca la bâlci, nu se poate găti pe trotuar, nu putem pune doar un linoleum pe jos şi să ni se pară că acolo am amenajat o bucătărie.

Spuneam inclusiv părinţilor care, din păcate, au hotărât că trebuie să cumpere mâncare copiilor, pentru că, culmea, nici noi nu gătim cu geamul închis, spuneau unele dintre mămici. Deci se poate găti clătita direct pe plită, direct pe trotuar, se poate păstra mâncarea la temperatura ambientală, cu toate că de cele mai multe ori carnea şi mai ales cea de porc, păstrată în condiţii improprii, reprezintă o bombă toxică”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

El a menţionat că în comisarii ANPC s-a aruncat cu mâncare şi au fost înjuraţi de cei pe care îi controlau.

„Spiritele s-au inflamat în momentul în care angajaţii unora dintre locaţiile oprite din nou temporar, repet, pentru a patra oară constatăm că există un întreg bâlci în Satul de Vacanţă, angajaţii acestor locaţii s-au amestecat prin mulţime şi au început să ne înjure, să arunce cu mâncare în noi şi în felul ăsta au angrenat şi opinia publică în tot ceea ce a urmat. Vom continua acţiunile, rămânem fermi pe poziţia de a nu permite alimentaţie publică direct pe trotuar, cu toate că se pare că alte instituţii continuă să avizeze ceea ce noi oprim”, a spus acesta.

Horia Constantinescu mai spune că trebuie lămurită întreaga situaţie: „Atât timp cât, în lumina unora, pentru a putea găti nu trebuie să ai nicio altă condiţie, ci doar să începi să ţipi şi să urli, cu siguranţă, în cazul nostru, măsurile vor rămâne ferme, chit că le vom mai scrie de câteva ori. La un moment dat, lucrurile se vor înţelege în maniera în care trebuie”.

Preşedintele ANPC a menţionat că au fost verificate opt unităţi, iar unele au fost deja închise temporar.

De asemenea, în zonă şi-au făcut apariţia şi mai multe echipaje de poliţie, iar situaţia s-a calmat în cele din urmă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*