A treia unitate de învățământ public modernizată prin programul România Eficientă, susținut de OMV Petrom

  • Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, a fost consolidată structural, extinsă și renovată energetic la standard nZEB
  • Contribuția totală se ridică la 1,5 milioane euro 

OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) anunță finalizarea lucrărilor de consolidare structurală, extindere și reabilitare energetică a Grădiniței Zig-Zag din localitatea Ovidiu. Aceasta este cea de-a treia unitate de învățământ din țară modernizată la standardul nZEB, consum de energie aproape zero, din cadrul programului România Eficientă. Bugetul modernizării clădirii s-a ridicat la 1,5 milioane de euro.

„Clădirile sunt responsabile pentru 40 % din consumul de energie din Uniunea Europeană. Renovarea clădirilor existente poate duce la economii semnificative de energie și la emisii mai scăzute de CO2. Prin România Eficientă ne dorim să creștem calitatea vieții, să educăm generațiile viitoare și să demonstrăm că energia poate fi consumată responsabil. Noua față a grădiniței Zig-Zag este dovada că România Eficientă poate face diferența și continuăm să o susținem, colaborând strâns cu partenerii noștri și autoritățile locale” a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
 
„Odată cu inaugurarea lucrărilor de renovare și modernizare a grădiniței ZigZag din Ovidiu, programul România Eficientă se află deja la a treia renovare amplă la cerințele nZEB ale școlilor din România. Complexitatea lucrării a fost de neegalat, implicând construirea unei noi clădiri racord către o fostă substație termică scoasă din funcțiune, care a fost astfel integrată în întreaga unitate de învățământ, oferind un spațiu suplimentar valoros pentru activitățile educaționale ale grădiniței”, a declarat Radu Dudău, Președinte EPG și coordonator al programului România Eficientă.
 
Odată cu finalizarea lucrărilor de renovare, clădirea din anii ‘50 a Grădiniței Zig-Zag a trecut din clasa energetică E în cea mai înaltă clasă de eficiență energetică, A. Consumul total anual de energie va fi diminuat cu peste 60%, iar nivelul emisiilor de carbon va fi de circa șase ori mai mic. La acest rezultat contribuie atât termoizolarea exterioară, cât și montarea tâmplăriei eficiente energetic și instalarea unui sistem centralizat de climatizare hibrid, cu pompe de căldură. De asemenea, o parte din necesarul de energie al grădiniței va proveni din surse proprii, datorită noului sistem de panouri fotovoltaice prevăzut cu invertor și smart-meter.
 
Lucrările realizate prin programul România Eficientă au constat în:
1. Consolidarea structurii de rezistență a clădirii
2. Realizarea unui corp de legătură între clădirea grădiniței și fostul punct termic
3. Extinderea spațiului utilizabil cu 2 noi săli de clasă
4. Izolarea termică a acoperișului, pereților exteriori și pardoselii
5. Montarea tâmplăriei exterioare și interioare performante energetic
6. Instalarea unui sistem centralizat de climatizare hibrid, cu pompe de căldură, centrală pe gaz și încălzire în pardoseală
7. Refacerea instalației de producere a apei calde menajere
8. Înlocuirea instalației electrice și montarea unui sistem de iluminat cu corpuri de tip LED
9. Instalarea unui sistem de ventilație modern, cu recuperare de căldură
10. Dotarea cu un sistem de panouri fotovoltaice prevăzut cu invertor și smart-meter
11. Instalarea parasolarelor din aluminiu, reglabile electric, la ferestrele puternic însorite.
 
Datorită amplului proiect realizat prin România Eficientă, Grădinița Zig-Zag va putea oferi copiilor și personalului didactic un mediu sigur, sănătos și confortabil, iar costurile de funcționare și întreținere vor fi mult diminuate. 
 
Programul România Eficientă, derulat de EPG și finanțat de OMV Petrom va continua cu noi proiecte de renovare energetică a unităților de învățământ din România, activități și evenimente educaționale, precum și campanii de informare subordonate obiectivului de creștere a eficienței energetice în clădiri.  Până în prezent, bugetul pentru cele trei proiecte de modernizare din cadrul programului se ridică la circa 4,1 milioane de euro.  Prima unitate renovată prin România Eficientă a fost Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în 2022, urmată de Școala Gimnazială Liliești din Băicoi (jud. Prahova), în anul 2023.
 
Despre România Eficientă
România Eficientă este un proiect privat de anvergură națională, realizat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.
 
Despre Energy Policy Group
Asociația Energy Policy Group (EPG) este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. EPG contribuie la realizarea unui sistem energetic avansat din punct de vedere tehnologic, sustenabil și acceptabil social. De asemenea, EPG promovează politici și măsuri de decarbonare pe termen lung în toate domeniile economice: energie, clădiri, transporturi, industrie, agricultură.
 
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2023. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2023, compania a alocat circa 160 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*