Primăria Constanța a montat bariere care blochează accesul auto în zona peninsulară a orașului. Este una dintre măsurile prevăzute în noul regulament de acces, votat de consilieri. Astăzi, 15 noiembrie, este prima zi efectivă de aplicare.
Una dintre bariere a fost amplasată pe bulevardul Regina Elisabeta, înainte de hotelul Palas. De dimineață, la fața locului era și un echipaj al poliției, care le spunea șoferilor că nu au voie să intre. De asemenea, bariera era păzită de un angajat al Confort Urban, SRL aflat în subordinea Consiliului Municipal Constanța.
Mulți șoferi au fost luați prin surprindere de montarea barierei. Dovadă stau imaginile de mai jos, în care puteți vedea că s-au format cozi.
Accesul în zona peninsulară nu este interzis în totalitate. Pot solicita un permis de acces următorii: rezidenți persoane fizice; rezidenți persoane juridice; instituții publice; organizatorii de evenimente; furnizorii de servicii sau produse; alte persoane fizice/juridice în cazul situațiilor excepționale.
Reprezentanții unei firme din zonă spune că a înaintat către SPIT o cerere pentru eliberare de autorizație de acces în zonă pentru autoturisme.
„Au trecut mai bine două săptămâni de când și nu am primit niciun răspuns. Doamna de acolo ne-a spus că și ei, ca angajați ai SPIT, sunt în aceeași situație.”, ne-a declarat.
Fii primul care comentează