ANPC a amendat Raiffeisen Bank

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a luat atitutdine față de modul în care Raiffeisen Bank a înțeles să aplice o sentință definitivă a instanței, conform căreia aproximativ 14.000 de clienți ai băncii, beneficiari de credite, au fost afectați financiar de o practică incorectă a acesteia.

Mai exact, prin Ordinul 280/09.07.2014, al președintelui ANPC – menținut de instanță prin sentință definitivă – a fost dispusă încetarea practicii comerciale incorecte ce constă în decizia unilaterală de a mări, la momentul restructurării creditelor, marjele din componenţa dobânzii, prin introducerea în marjele de dobândă a comisionului de administrare la care banca a renunţat expres prin actele adiţionale semnate cu clienţii.

Această practică a fost constatată definitiv de instanțele de judecată ca fiind o practică contrară diligenţelor profesionale, operatorul economic a profitat de dificultățile financiare ale consumatorilor, care nu aveau posibilitatea de plată a ratelor creditului, cu ocazia restructurării, după o perioadă scurtă în care ratele au avut o valoare redusă, a mărit nejustitificat dobânzile percepute, determinând consumatorii să încheie actele adiționale și prin crearea aparenței unui beneficiu constând în renunțarea Raiffeisen Bank la încasarea comisionullui de administrare, în realitate costul creditului nefiind diminuat din moment ce reducerea determinate de renunțarea la comisionul de administrare a fost depășită de majorarea produsă de modificarea dobânzii.

Dat fiind că, în urma monitorizării procesului de remediere a efectelor negative din punct de vedere financiar, pentru consumatori, generate și constatate, în 2014, de practica comercială incorectă a băncii, aceasta – în timpul scurs de la termenul pronunțării sentinței definitive a instanței, respectiv 6.02.2020, de aproximativ 1 an și 7 luninu a dat curs obligației stabilite, consumatorii fiind prejudiciati, pe de o parte, prin faptul ca sumele reținute incorect, din comisioane,  nu au fost încă restituite și pe de altă parte, nu s-au efectuat și aplicat recalculările dobânzilor pentru creditele restructurate, ANPC a aplicat o amendă contravențională de 100.000 lei, la care se adăugă propunerea aplicării

  • sancţiunii complementare de suspendare a activităţii băncii cu privire la practica comercială incorectă ce constă în decizia unilaterală a băncii ca la momentul restructurării creditelor, să mărească marjele din componenţa dobânzii, prin introducerea în acestea a comisionului de administrare la care aceasta a renunţat expres prin actele adiţionale semnate cu clienţii și de restituire a sumelor incasate incorect către consumatoripână la încetarea practicii comerciale incorecte (măsură aplicată în premieră, în România)
  • sancțiunii complementare de restituire a contravalorii comisionului de administrare camuflat sub forma unei componente a marjei de dobândă, în termen de maximum 15 zile.

ANPC supraveghează atent piața și, așa cum legea prevede, se îngrijește ca drepturile consumatorilor să fie respectate de operatorii economici, iar actul comercial să fie unul echitabil, legal și just fără ca vvreuna din părți să fie prejudiciată.

Ce spune Raiffeisen

Ordinul ANPC a fost implementat inca din 2014, respectiv banca nu mai foloseste modalitatea de restructurare a creditelor mentionata in respectivul act administrativ, ca urmare, nu va exista un impact asupra activitatii bancii. In plus, banca a inceput sa analizeze in mod proactiv impactul asupra clientilor, atat pozitiv, cat si negativ, astfel incat pentru clientii care ar fi putut fi impactati negativ sa calculam si restituim sumele. Calculul este unul relativ complex, iar banca s-a preocupat sa gaseasca solutii de automatizare a procesului, intre timp procesarea desfasurandu-se manual. Bineinteles ANPC a fost informata privind desfasurarea acestui proces. In context, consideram ca noul Ordin al Presedintelui ANPC nu este o masura necesara, pentru ca vizeaza o practica ce in prezent nu mai exista si, totodata, se refera la masuri pe care banca le implementeaza deja. De asemenea, banca a actionat prudential si a provizionat aceste sume in exercitiul financiar anterior.  In acelasi timp, vom analiza in detaliu continutul procesului verbal si respectiv al ordinului si vom contesta in instanta acele prevederi care exced, in opinia noastra, cadrul legal aplicabil.”, au transmis reprezentanții băncii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*