ASF demarează campania PAID

Cristian Roșu, ASF
Cristian Roșu, vicepreședinte ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) organizează, în perioada 14 – 18 octombrie 2019, cea de-a treia ediție a Caravanei PAD, o campanie de conștientizare a importanței asigurării obligatorii a locuințelor.

Caravana va fi prezentă în 12 localități din sudul țării (Drăgășani, Râmnicu Vâlcea, Băile Govora, Horezu, Târgu Jiu, Baia de Aramă, Băile Herculane, Drobeta Turnu Severin, Băilești, Craiova, Roșiorii de Vede și Alexandria) și va presupune întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, precum și cu cei ai autorităților locale. În cadrul discuțiilor, specialiştii ASF și PAID vor oferi toate informațiile necesare, astfel încât participanții la dezbateri să poată înțelege cum îi poate ajuta la nevoie o asigurare obligatorie de locuinţă.

Având în vedere faptul că, în prezent, aproximativ 1,7 milioane de locuințe (aproximativ 19% din total) sunt asigurate obligatoriu împotriva dezastrelor naturale, există o nevoie acută de informare cu privire la responsabilitățile care îi revin fiecărui proprietar de locuință, dar și cu privire la beneficiile pe care asigurarea obligatorie PAD (Poliță de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) le poate aduce acestora.

„Cred că numai prin intermediul unor campanii masive de informare, riguros organizate, vom putea crește în mod semnificativ gradul de cuprindere a asigurărilor obligatorii a locuințelor. ASF va fi, ca până acum, aproape de cetățeni și le va explica beneficiile acestui tip de asigurare, dar și riscurile la care se expun dacă nu-și încheie o astfel de poliță”, a declarat vicepreședintele ASF, domnul Cristian Roșu.

Asigurarea obligatorie a locuinței îi protejează pe proprietari împotriva efectelor dezastrelor naturale (cutremure, indundații și alunecări de teren). Statul nu poate să ofere întotdeauna sprijin proprietarilor ale căror locuințe au fost avariate în urma unor dezastre naturale și care nu aveau încheiate PAD, astfel că fiecărui român îi revine responsabilitatea pentru proprietatea sa.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*