Cristian Roșu (ASF): Tendințe favorabile pieței asigurărilor în primele 6 luni din 2019

Cristian Roșu, ASF
Cristian Roșu, vicepreședinte ASF

În contextul prezentării de către ASF a raportului privind evoluția pieței de asigurări în semestrul I 2019, Cristian Roșu, Vicepreședintele ASF pentru sectorul de asigurări și reasigurări, face o scurtă prezentare a principalilor indicatori privind evoluția pieței asigurărilor în primele 6 luni ale anului 2019.

Favorizate de un cadru macroeconomic caracterizat prin creșteri ale economiilor UE, rate scăzute ale șomajului, creșterea veniturilor disponibile ale populației și menținerea încrederii consumatorilor cu privire la perspectivele economiei, piețele financiare europene au înregistrat evoluții pozitive atât în 2018, cât și pe parcursul primului semestru al anului 2019.    România nu a făcut excepție și, cu toate că se înregistrează niveluri mai scăzute ale indicatorilor privind piețele financiare în comparație cu alte state europene, perspectivele de dezvoltare se mențin favorabile.

La 30 iunie 2019 activau pe piața asigurărilor 28 de societăți de asigurare, autorizate și reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurări generale, 7 au practicat numai activitate de asigurări de viață și 6 au practicat activitate compozită.

În semestrul I 2019, societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de 5.438.764.708 lei, în creștere cu 7,8% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF în semestrul I 2019, primele brute subscrise pe teritoriul altor state au înregistrat un volum de aproximativ 114 milioane lei, reprezentând circa 2% din volumul total al primelor subscrise, în creștere cu circa 91% față de anul precedent (60 milioane lei).

Cele 11 sucursale care își desfășoară activitatea în baza dreptului de stabilire (FOE – freedom of establishment) au cumulat, la finalul lunii iunie 2019, prime brute subscrise în valoare de aproximativ 454 milioane lei, în creștere cu aproximativ 26% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În semestrul I 2019, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 28 de societăți care desfășurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2019.

La nivelul întregii piețe de asigurări, numărul de contracte de asigurare, în vigoare la finalul semestrului I al acestui an, a fost de 15.551.834, în creștere față de anul precedent cu aproximativ 3,9%.

Asigurări generale

Piața a continuat să fie dominată de asigurările generale în proporție de 79%.

Volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurările generale, în semestrul I 2019, a fost de 4.313.973.719  lei, în creștere cu 8,7% față de semestrul I 2018.

Aproximativ 96% din volumul total de prime brute subscrise pe asigurări generale a fost realizat de 10 societăți din cele 28 de societăți care desfășurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2019, cumulând prime brute subscrise în valoare de 4.136.322.344  lei .

Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări generale, cele mai mari ponderi le dețin clasele A10 – Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, A3 -Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant, A8 – Incendiu și calamități naturale (pentru alte bunuri decât cele asigurabile în clasele A3 – A7).

Piața asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea, incluzând clasa A3 (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) și clasa A10 (Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului) reprezintă aproximativ 72% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale și 57% din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurări în semestrul I 2019.

Piața asigurărilor RCA

La 30 iunie 2019, pe piața asigurărilor își desfășurau activitatea 9 asigurători autorizați de ASF pentru activități de asigurare RCA, care au realizat un volum de prime brute subscrise de 1.910.123.710 lei.

Comparativ cu primul semestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4%.

De asemenea, pe teritoriul României își desfășoară activitatea un asigurător în baza libertății de prestare a serviciilor (FOS) – compania Euro Insurances Dac – care în primul semestru al anului 2019 a subscris prime în valoare de 4,5 milioane lei și un asigurător în baza dreptului de stabilire pe teritoriul României (FOE) – sucursala WATFORD Insurance Company Europe –  care a înregistrat un nivel al primelor brute subscrise de 46,5 milioane lei.

Gradul de concentrare rămâne ridicat pentru primii asigurători din top, astfel că primii 2 asigurători cumulau aproximativ 70% din portofoliul de asigurări RCA din România.

La 30 iunie 2019, cele mai mari ponderi au fost deținute de polițele cu o valabilitate de 6 luni, respectiv 12 luni. Se remarcă o tendință ascendentă pentru polițele de asigurare cu o valabilitate de o lună.

Pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată a crescut cu aproximativ 2% în semestrul I 2019 comparativ cu același semestru din anul precedent, înregistrând valoarea de 617 lei.

Pe parcursul primelor șase luni ale anului 2019, comparativ cu anul trecut, prima medie a înregistrat o creștere cu aproximativ 2%, în timp ce dauna medie a crescut cu 11,7%.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele 6 luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu semestrul I din anul precedent cu aproximativ 13%, iar cea pentru daune materiale a crescut  cu circa 16%.

Decontarea directă

În primele șase luni din anul 2019, asiguratorii RCA au încheiat un număr de 120.156 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 11.094.934 lei. La data de 30.06.2019 erau în vigoare un număr de 204.915 clauze de decontare directă.

Asigurări de locuințe

Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, la 30 iunie 2019 piața asigurărilor de locuințe (obligatorii și facultative) a consemnat în primul semestru al anului 2019 o creștere a primelor brute subscrise de aproximativ 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Numărul de contracte de asigurare obligatorie de locuință în vigoare la sfârșitul perioadei de raportare (807.141) s-a mărit cu circa 2%, primele brute subscrise (în valoare de  74.163.142 lei) au crescut cu aproximativ 4%, în timp ce indemnizațiile brute plătite (2.146.268 lei) au crescut semnificativ, cu 121%.

Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuințe (prime brute subscrise de 172.756.649 lei), au înregistrat o creștere de aproximativ 7% comparativ cu primul semestru din anul precedent, în timp ce indemnizațiile brute plătite (44.928.508 lei) au fost în creștere cu circa 54%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare (639.748) a crescut cu 3%.

Asigurări de viață și sănătate

În semestrul I 2019 a continuat dinamica pozitivă a sectorului asigurărilor de viață, manifestată începând cu anul 2015, iar volumul primelor brute subscrise se menține la cel mai ridicat nivel din ultima perioadă.

Primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață sunt în sumă de 1.124.790.989 lei, în creștere cu 4,6% față de aceeași perioadă a anului precedent.

S-a menținut un grad mare de concentrare, astfel că primele 2 societăți din punct de vedere al volumului primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viață dețin o cotă de piață cumulată în valoare de 54%. De asemenea, 10 societăți au deținut o pondere de peste 97% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate în valoare de 1,09 miliarde lei.

Asigurările de sănătate au cumulat la finalul lunii iunie 2019 prime brute subscrise în valoare de 205 milioane lei, în creștere cu aproximativ 24%  față de aceeași perioadă a anului precedent. Numărul de contracte în vigoare la sfârșitul perioadei de raportare s-a mărit cu circa 18%, iar cea mai ridicată pondere este deținută de contractele de asigurări de sănătate asimilabile asigurărilor generale.

Indemnizații brute plătite

În semestrul I 2019, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 2.880.585.748 lei, astfel:

  • 2.775.706.367 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o  creștere cu 18% față de semestrul I 2018 (2.346.346.150 lei);
  • 104.879.381 lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute, aferente asigurărilor de viață, înregistrând o creștere cu circa 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (89.824.583 lei).

Indemnizațiilor brute aferente asigurărilor de viață li se adaugă maturități, răscumpărări parțiale și totale, cumulate în sumă de 421.105.243 lei, valoare în creștere comparativ cu cea înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent (372.648.279 lei).

Rezerve tehnice

La finalul semestrului I 2019 societățile de asigurare aveau constituite rezerve tehnice brute în valoare totală de 17.205.575.863 lei, în creștere cu 4,38% față de sfârșitul anului 2018 (16.483.400.031 lei), repartizate pe cele două categorii de asigurare după cum urmează:

  • pentru asigurările generale un volum de 9.627.200.897 lei, reprezentând 56% din totalul rezervelor tehnice;
  • pentru asigurările de viață, în valoare de 7.578.374.966 lei, reprezentând de 44%, din totalul rezervelor tehnice.

Profitabilitatea societăților de asigurare

La nivelul întregii piețe de asigurări, rezultatul net al activității din semestrul I 2019 a fost unul pozitiv, profitul net total: circa 134 mil. lei.

Regimul Solvabilitate II

La finalul semestrului I 2019, atât valoarea activelor, cât și cea a obligațiilor societăților de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au înregistrat creșteri comparativ cu valorile înregistrate în aceeași perioadă a ultimilor trei ani. Activele totale au crescut cu 7,9%, iar datoriile totale ale societăților de asigurare au crescut cu 10,9% în semestrul I 2019 comparativ cu valoarea înregistrată în perioada similară din anul anterior.

Valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate se afla la finalul primului semestru al anului 2018 la nivelul de 5,21 miliarde lei, în creștere cu 2,30% comparativ cu valoarea înregistrată în semestrul I al anului 2018.

Îmbunătățirea indicatorilor de solvabilitate a societăților de asigurare a continuat și pe parcursul primelor șase luni ale anului, astfel că la sfârșitul lunii iunie 2019, toate societățile îndeplineau cerințele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum și cerințele minime de capital (MCR), cu o singură excepție (o companie fără activitate pe segmentul RCA și cu prezență redusă pe piață).

Ca și în perioadele similare ale anilor 2016, 2017, 2018, ratele SCR și MCR la nivelul pieței, au fost supraunitare, rata SCR menținându-se  relativ stabilă, iar rata MCR înregistrând o creștere de aproximativ 8%.

Brokerii de asigurări

În primul semestru al anului 2019, brokerii de asigurare și/sau reasigurare au intermediat circa 64% din volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare, într-o ușoară creștere față de perioada similară a anului 2018.

În urma centralizării raportărilor transmise de companiile de brokeraj, la data de 30.06.2019, se constată o creștere procentuală față de aceeași perioadă a anului 2018 a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață de 11,30%, de la 3.123.895.838 lei la 3.476.887.148 lei.

Analizând structura primelor intermediate de brokerii de asigurare și/sau reasigurare pe clase de asigurări generale se constată că, în primul semestru al anului 2019, o pondere semnificativă în totalul primelor intermediate pentru asigurări generale o dețin următoarele clase:

  • clasa A10, Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR) – 53,16 %;
  • clasa A3, Asigurări de mijloace de transport terestru (CASCO) – 23,51 %;
  • clasa A8, Asigurări de incendiu și alte calamități naturale – 8,20 %;

Ca o concluzie, acesta afirmă că piața asigurărilor din România este pe un trend favorabil, semnalându-se totodată o serie de riscuri care vor trebui foarte atent monitorizate de către Autoritate astfel încât eventualele derapaje cu posibile efecte de contagiune să poată fi preîntâmpinate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*