Cum arată stațiunea Saturn după o modernizare care a costat 20 milioane lei

Primăria Municipiului Mangalia a anunțat că a finalizat modernizarea stațiunii Saturn.

Cu acestă ocazie organizează, joi 21 octombrie 2021, un eveniment la care reprezentanții municipalității și membrii echipei de implementare vor prezenta etapele de realizare a proiectului și beneficiile aduse dezvoltării turismului în sudul litoralului.

Conform datelor tehnice din proiect, în stațiunea Saturn a fost reabilitată infrastructura pe toate cele patru artere rutiere centrale, precum: Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu și Lavrion.

Investițiile au cuprins modernizări la partea carosabilă, sistemul de iluminat public, amenajarea spațiului verde din intersecții. Totodată, au fost montate diverse elemente de mobilier urban – bănci, coșuri de gunoi, panouri electronice de informare și au fost înființate stații de autobuz, precum și piste și stații de biciclete, alimentate cu energie solară.

Proiectul cu o valoare de aproximativ 20 de milioane de lei a fost finanțat din fonduri nerambursabile UE, cu scopul creșterii numărului de turiști și punerii în valoare a întregii zone de sud a litoralului românesc al Mării Negre.

Fii alături de noi pe Facebook

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*