Decebal Făgădău și Dean Trantalis, întâlnire economică bilaterală Constanța – Fort Lauderdale VIDEO

Ca urmare a încheierii Acordului de Cooperare dintre Constanța și orașul Fort Lauderdale din Statele Unite ale Americii în toamna anului trecut, în cadrul acțiunilor comune desfășurate de către cele două orașe, a avut loc astăzi prezentarea online a oportunităților economice și turistice existente în Constanța pentru o audiență formată din oameni de afaceri și dezvoltatori americani, dar și oficiali ai orașului Fort Lauderdale.

Prezentarea a fost deschisă de către cei doi primari, Dean J. Trantalis și Decebal Făgădău.

https://www.facebook.com/164732820741803/videos/657393381560583

„Regret că, deși orașele noastre s-au înfrățit anul trecut, nu am putut să vizitez frumosul oraș Constanța. Așa că, vă promit că voi veni la Constanța imediat ce ni se va permite să vizităm țara dumneavoastră. Această pandemie ne-a afectat pe toți în multe feluri și a schimbat modul în care interacționăm, felul în care facem afaceri, felul cum relaționăm cu familiile noastre, dar și relațiile internaționale dintre țări. Acum putem reflecta la cum să cooperăm din punct de vedere cultural și economic pentru a obține tot ce este mai bun din înfrățirea orașelor noastre.”

Dean J. Trantalis

În primăvara aceasta, tot în cadrul activităților comune, a fost lansat programul „Constanta Borderless Books”, care are ca scop promovarea învățării limbii engleze ca a doua limbă în școlile din municipiul Constanța. Acest lucru va fi realizat prin colectarea de cărți în limba engleză în cadrul evenimentelor organizate în Fort Lauderdale și donarea acestora școlilor din orașul nostru care au identificat o nevoie crescută de astfel de materiale didactice.

„Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea înfrățirii noastre. Vă împărtășesc regretul deoarece nu am putut participa la semnarea protocolului. Împreună am transformat un vis în realitate. Vă invit la Constanța pentru a descoperi a doua dumneavoastră casă.”

Decebal Făgădău

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*