Execuția bugetară a Primăriei Constanța în anul 2021: a încasat mult mai puțin decât și-a propus, a rămas cu 66 milioane de lei

Când a făcut bugetul pentru anul trecut, Primăria Constanța, condusă de Felicia Ovanesian și Vergil Chițac, a estimat că va strânge peste 900 de milioane de lei. A plusat apoi la un miliard, pentru ca la final să încaseze efectiv cu peste 16% sub cât își propusese. Mai rău, nici măcar nu reușește să cheltuie banii pe care îi obține (majoritatea vin de la taxele și impozitele plătite de constănțeni), astfel că încheie anul cu un excedent. Desigur, s-ar fi găsit destul de multe de făcut în oraș cu 66 milioane lei.

Când fac bugetul, primarii sunt de obicei optimiști. Momentul adevărului vine însă când ne uităm pe execuția bugetară, adică pe ce s-a întâmplat în realitate. Ei bine, execuția bugetară pe anul 2021 ne arată că primul an de administrație în care orașul a fost condus de Felicia Ovanesian și Vergil Chițac este un dezastru. O spun cifrele.

Raportul privind execuția bugetară pe anul 2021, care va fi supus atenției și votului consilierilor locali în viitoarea ședință, pe 30 mai, spune că încasările sunt mult mai mici decât cele prognozate.

„Bugetul inițial a fost aprobat la un nivel de 995.926.220 de lei, prevederile definitive influențate de rectificări s-au situat la un nivel de 1.067.500.302 lei, iar încasările au fost de 926.674.266 lei.”, se arată în raport.

Așadar, s-a încasat efectiv mai puțin cu aproape 70 de milioane de lei față de bugetul inițial.

„În 2021, gradul de realizare a veniturilor bugetului locale determinat ca raport procentual între veniturile totale încasate și veniturile programate a fost de 86,81%”, potrivit sursei citate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*