Firme din Olanda și Elveția produc peste 21% din cifra de afaceri a județului Constanței

Cu o cifră de afaceri totală de 105,84 miliarde de lei, județul Constanța rămâne un pol important al mediului de afaceri din România. Câteva date furnizate de platforma Termene.ro oferă o imagine detaliată asupra economiei județului Constanța în 2023.

Structura firmelor din județ

În județul Constanța sunt înregistrate 93.430 de firme, dintre care majoritatea își desfășoară activitatea în mediul urban:

  • 72.060 de firme (peste 65%) sunt din mediul urban, predominând în municipiul Constanța, care găzduiește 50.826 de societăți comerciale.
  • 21.370 de firme își desfășoară activitatea în mediul rural.

Investițiile străine în județ

Olanda domină topul investitorilor străini în Constanța, cu o cifră de afaceri generată de companii cu acționari din Țările de Jos care depășește 12,8 miliarde de lei. Alte investiții semnificative provin din Elveția, cu o cifră de afaceri de peste 5,8 miliarde de lei.

Cifra de afaceri a firmelor din Țările de Jos reprezintă aproximativ 14,94% din totalul cifrei de afaceri a firmelor din județul Constanța, iar cea a firmelor din Elveția reprezintă aproximativ 6,77%. ​În total, cifra de afaceri cumulată a firmelor din Țările de Jos și Elveția reprezintă 21,71% din totalul cifrei de afaceri a firmelor din județul Constanța. ​

Recomandare: Ce diferențe sunt între șefii porturilor Constanța și Rotterdam

Indicatorii economici principali

  • Cifra de afaceri totală: 85,7 miliarde de lei.
  • Profitul firmelor: 7,9 miliarde de lei.
  • Număr total de angajați: 126.381, în ușoară creștere față de 2022 (126.234).
  • Cheltuieli totale ale firmelor: 81,4 miliarde de lei.

Activitățile economice dominante

Cele mai frecvente domenii de activitate ale firmelor din județ sunt:

  1. Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate (CAEN 4711): 3.650 de firme.
  2. Lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (CAEN 4120): 3.370 de firme.
  3. Transporturi rutiere de mărfuri (CAEN 4941): 2.490 de firme.

Topul firmelor după profit în 2023

Cele mai profitabile cinci companii din Constanța au realizat 10% din profitul total al județului:

  1. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime – S.A. Constanța: 195,3 milioane lei.
  2. Comvex SA: 189,7 milioane lei.
  3. Constanța South Container Terminal SRL: 189,4 milioane lei.
  4. ADM Romania Logistics SRL: 105,3 milioane lei.
  5. Chimpex SA: 101,2 milioane lei.

Topul angajatorilor din județ

Cele mai mari companii după numărul de angajați sunt:

  1. Raja SA: 2.368 de angajați.
  2. Polaris M Holding SRL: 1.243 de angajați.
  3. Rompetrol Rafinare SA: 1.124 de angajați.
  4. Oil Terminal: 996 de angajați.
  5. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime – S.A. Constanța: 932 de angajați.

Recomandări:

Topul primelor 100 de firme din județul Constanța în funcție de cifra de afaceri

Cele mai profitabile 100 de firme din județul Constanța – portul a dat podiumul

Olandezii de la Van Oord raportează pierderi imense, dar câștigă licitații. Cum încearcă să explice reprezentantul lor în România VIDEO

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*