Ionuț Nedea, LitoralulRomanesc.ro: „Este chiar mai ieftin să vii în Mamaia decât să pleci în Bulgaria”

Ionuț Nedea LitoralulRomanesc.ro

O vacanță în Mamaia este mai ieftină decât una în Bulgaria, spune Ionuț Nedea, CEO LitoralulRomanesc.ro. Acesta afirmă și că românii care vin pe litoral nu mai sunt interesați în principal de prețul serviciului. Prioritatea lor a devenit, pentru prima dată, calitatea produsului turistic.

„Anul trecut, pentru prima oară, s-a inversat tendința. Este pentru prima oară când răspunsul turiștilor la întrebarea „Care este principalul criteriul după care alegeți o vacanță?” nu a mai fost prețul. Prețul a fost pe locul doi. Principalul criteriu a fost calitatea serviciului. În istoria noastră de 15 ani, de când operăm litoralul, nu a mai fost principalul motiv prețul.”, a dezvăluit Ionuț Nedea, CEO LitoralulRomânesc.ro, în emisiunea Realitatea locală de la Dobrogea TV. (video la finalul articolului).

Acest lucru a setat o direcție tour-operatorilor și celor care lucrează în industrie, inclusiv hotelierilor. Așa se face că pe litoral se investește mult în îmbunătățirea condițiilor de cazare.

CEO-ul LitoralulRomanesc.ro spune că prețurile pe litoralul românesc nu sunt mai mari decât la vecini și subliniază că discuția despre prețuri trebuie să aibă mai multe paliere.

În primul rând, trebuie să știm că informațiile comparative care au apărut în presă, spune el, au venit de la agenții care operează Bulgaria, deci sunt subiective. Apoi, comparația nu s-a făcut niciodată 1 la 1.

„S-a comparat unicul hotel de cinci stele din Mamaia cu hoteluri din destinații care nu se compară cu Mamaia, cu Pomorie sau alte destinații mici din Bulgaria, ceea ce este incorect. În plus, nu se compară produse similare din punct de vedere turistic.”

Acesta a precizat că o cameră pentru două persoane la un hotel de două stele din Eforie Nord, cu dotări foarte bune, costă de la 58 de lei pe noapte pe cameră. „Din punctul meu de vedere, ți-e greu să stai și acasă de banii aceștia”spune Ionuț Nedea. În Mamaia, de Rusalii, au fost prețuri care începeau de la 120 de lei pe cameră, într-o perioadă în care cerea era crescută totuși.

În luna iulie, prețurile încep de la 110 – 120 de lei pe cameră, pe noapte, la hoteluri de două stele, ușor mai crescute la trei stele, iar la patru stele putem lua o cameră cu 250 de lei. În niciun caz cu 800 de euro.

„Am constatat, la o căutare pe internet, că găsesc, într-o stațiune din Bulgaria care poate fi comparată cu Mamaia, Sunny Beach, un hotel de cinci stele care afișează prețuri de 6.000 de lei pe cameră pe noapte, pentru perioada 20 – 26 iulie. În Mamaia nu găsești astfel de prețuri oricât te-ai strădui.  Dacă ne uităm la produs similar, servicii similare și la același tip de stațiuni, o să constatăm că prețurile nu sunt diferite. Sunt, în general, cam aceleași. Dacă la lucrul acesta adăugăm transportul, o să constatăm că, de fapt, este chiar mai ieftin să vii în Mamaia decât să pleci în Bulgaria. Totodată, nu trebuie să uităm că nu este același lucru să te duci într-un resort cum este Ozbor, unde pentru a ajunge la mare trebuie să mergi prin mărăcini un kilometru, cu a te duce într-un hotel din Mamaia.”, a mai spus Ionuț Nedea.

În opinia sa, mesajul a fost viciat de cei care au avut interes să-l transmită, adică de la unii operatori din turism care se află într-o situație dificilă, pentru că nu pot opera destinația Bulgaria, care au făcut contractări de tip charter, garantate 100%, și care pierd bani. De aceea, au lansat această campanie de PR, folosind metode incorecte din toate punctele de vedere, spune el. Recunoaște că în România pot fi și prețuri mai mari, dar acest lucru ține de cerere și ofertă.

Un alt palier al discuției despre prețuri este că litoralul românesc se vinde, în proporție de 70%, prin tour-operatori români, iar contractele se semnează cu mult timp înainte.

„Eu, personal, am semnat contracte în luna august a anului trecut pentru sezonul anului acesta. Pe 31 decembrie aveam plătit 70% din aceste contracte. Nu se pot modifica prețurile pe aceste contracte! Ele rămân nemodificate. Se pot scădea, dar nu pot crește, aceasta este mecanismul. Asta înseamnă că prețurile la majoritatea hotelurilor pe care le găsiți acum la vânzare, la tour-operatori, nu vor crește. Ba din contră. Noi suntem în competiție, noi scădem prețul pentru a putea vinde. Avem oferte speciale, avem oferte flexibile. La recepția hotelurilor, se poate întâmpla orice, există fluctuații”, a spus Ionuț Nedea.

În opinia sa, acum pe litoral sunt hoteluri mult mai bune decât acum trei ani, de pildă, iar aceste lucru se datorează investițiilor făcute din banii care au rămas în urma reducerii TVA-ului și a creditelor.

„Nu tot timpul trebuie să ne uităm la preț și să punem presiune pe preț, pentru că, dacă vom face acest lucru, vom avea un produs de calitate scăzută.

Ionuț Nedea

„Dacă vrem la noi în țară să fie ca pe Coasta de Azur, nu trebuie să intrăm în competiție cu Bulgaria. Haideți să intrăm în competiție cu Franța. Bulgaria a avut o politică de a aduce turiști străini, în special nemți, ceea ceea ce a dus la o presiune pe preț, în condițiile în care sumele cele mai mari se duc în Germania, pentru că multe hoteluri sunt operate de tour-operatori germani”, spune el.

Ionuț Nedea a dat propriul exemplu. A cumpărat de curând un hotel emblematic de pe litoral, Opal, din Cap Aurora, cu 100 de camere.

„Principalul obiectiv a fost să ridicăm standardul hotelului. Este de trei stele, va rămâne de trei stele, dar va avea servicii de patru stele Am investit 100% din profit, plus bani de la noi, pentru ridicarea standardului, pentru că acesta este obiectivul.”, ne-a spus.

Investiția în primul an s-a ridicat la 700.000 de euro. Hotelul a fost achiziționat împreună cu sora sa, Anca Nedea Pavel, care a condus în urmă cu câțiva ani Autoritatea Națională pentru Turism, după ce anterior fusese director general la hotelurile lui Copos și Hagi.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanțe în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 30 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul – 18.8 milioane lei, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 200.000 de turiști. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*