
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi seară, că a fost stabilit un calendar cu măsuri de relaxare pentru această vară, condiționate de rata de incidență și gradul de vaccinare.
Țintele de vaccinare sunt 5 milioane de persoane la 1 iunie, 6 milioane la 1 iulie și 7 milioane la 1 august.
„Vom avea o relaxare pas cu pas, care să ne permită să reluăm multe activități și să nu ne expună pericolului revenirii pandemiei în forță. Astfel, din 15 mai, purtarea măștii nu va mai fi obligatorie în exterior, excepție făcând piețele, târgurile, stațiile de transport public. Masca va trebui însă purtată în continuare în interior. Tot din acest weekend, se elimină restricțiile de circulație noaptea, iar programul magazinelor va reveni la normal. Activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu spectatori, în limita a 25% din locuri ocupate. De la 1 iunie, va crește și capacitatea de cazare, precum și cea de servire în restaurante. Nunți, botezuri, mese festive vor putea fi organizate în aer liber, începând cu 1 iunie, cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu 50. Se elimină aceste limitări dacă toți participanții sunt vaccinați, același lucru fiind valabil și în cazul sălilor de sport.”, a declarat președintele.
În privința școlilor, se aplică în continuare scenariile de până acum, bazate pe rata de incidență, fiind foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală.
„Dacă vrem să ieșim din pandemie, dacă ne dorim să ne reluăm toate activitățile, trebuie să ne vaccinăm!”, a mai spus șeful statului.
Preşedintele Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, mai mulţi membri ai Guvernului, cu şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.
Premierul Florin Cîţu a declarat joi seară că barurile, cafenelele, cluburile şi discotecile rămân închise până la 1 iunie, arătând că există propunerea ca de la această dată să se deschidă la o capacitate de 50%, dar cu persoane vaccinate.
„Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci şi aşa mai departe, care în continuare până la 1 iunie rămân închise. De la 1 iunie propunerea era să se deschidă cu o capacitate la jumătate, cam aşa, dar pentru persoane vaccinate, de exemplu, sunt propuneri la care ne uităm. (…) Maximum 50% din capacitate. Vom vedea. Noi vorbim de vaccinaţi”, a spus Cîţu la Digi 24.
El a mai afirmat că încă nu sunt permise petrecerile private.
Cîţu a precizat că activităţile sportive vor fi deschise începând cu 15 mai pentru spectatori, cu o capacitate de 25% persoane, de preferat vaccinate.
„Este mult mai uşor să nu fie cozi la intrare şi aşa mai departe, se poate face uşor acces”, a adăugat premierul.
Fii primul care comentează