Leul, la cel mai mic nivel față de euro

Astăzi, 9 ianuarie, leul a înregistrat cel mai scăzut curs de schimb din istorie, în raport cu euro, iar acest lucru va fi resimțit de către noi toți, într-un fel sau altul.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,6722 lei/euro, o creştere de 0,11% faţă de pragul atins marţi, un nivel record.

Marţi, euro a urcat la 4,6670 lei. Miercuri, euro a atins pragul de 4,6722 lei. Acest nivel depășește precedentul record, de 4,6695 lei, stabilit în 21 iunie 2018.

Creșterea euro se traduce prin costuri mai mari la multe produse și servicii care sunt calculate în moneda europeană, de la unele credite bancare, la abonamentele de telefonie mobilă, prețul carburanților și chiar prețurile la apartamente.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut de la 4,0772 lei la 4,0803 lei.

Cursul francului elveţian a crescut de la 4,1584 lei la 4,1614 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 7 iulie 2017, când a fost 4,1776 lei.

Lira sterlină a scăzut de la 5,2029 lei la 5,1919 lei.

Preţul gramului de aur a coborât de la 168,2768 lei la 168,0226 lei.



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*